Astăzi despre: Actrița care şi-a dedicat viaţa scenei - Florina Cercel, una dintre cele mai frumoase românce. Văduvă la 28 de ani - peste 50 de ani de carieră, cu peste 100 de roluri în teatru, film şi radio
Florina Cercel (alternativ: Florina Cercel Perian; n. 28 ianuarie 1943, Piatra Neamț, Neamț, România – d. 30 iulie 2019, București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. A jucat ca actriță pe scenele următoarelor instituții: Teatrul Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), Teatrul Național din Timișoara (1965-1973) și Teatrul Național din București (din 1972). A fost căsătorită timp de 7 ani cu medicul Ioan Perian Liviu
„În faţa bolii m-am simţit cel mai vulnerabilă. În faţa bolii părinţilor mei, în faţa bolii soţului meu. Soţul meu a murit la opt luni de la căsătorie, când eu aveam 29 de ani, iar el 40... Un cancer năprasnic. Atunci mi-a fost foarte, foarte greu, a fost nedrept. Nu am urcat pe scenă vreo nouă luni, mi-a fost frică să mai urc pe scenă, am crezut că va trebui să mă despart şi de teatru. Nu am mai urcat pe scenă acolo, la Timişoara, de atunci, din 9 mai 1972“.
„Fără profesia mea, fără acest har nu ştiu dacă viaţa mea pe pământ ar fi avut vreun rost, vreun sens. Eu am primit totul de la meseria mea – fericirea, bucuria, împlinirea, satisfacţia, succesul, munca, dragostea, durerea, suferinţa, uneori eşecul. Am învăţat foarte mult. Fiinţa mea toată a învăţat foarte mult din toate personajele pe care le-am jucat. Cred că n-aş fi putut să fac o altă profesie“, mărturisea actriţa în 2016, într-un interviu pentru Prima TV.
Premii și distincții
Premiul UNITER pentru „cea mai bună interpretare feminină” pentru rolul Vassa Jeleznova din piesa „Vassa Jeleznova”, de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1990
Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (13 decembrie 2002), alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. [3]
Premiul Ministerului Culturii și Cultelor pentru cea mai bună actriță a anului 2002 în rolul Annei Andreevna din piesa „Revizorul” de Nikolai Gogol, 2002
Filmografie
Fratii (1970)
Filip cel bun (1975)
Dincolo de pod (1976) - Marta, soția meșterului Bocioacă
Prin cenușa imperiului (1976) - grecoaica
Premiera (1976) - ziarista de la Făclia
Roșcovanul (1976) - Elena Duma, activista P.C.R.
Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 8
Marele singuratic (1977) - Ilinca
Iarna bobocilor (1977) - Despina
Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
Ecaterina Teodoroiu (1978) - gazda
Brațele Afroditei (1979)
Vacanță tragică (1979)
Burebista (1980)
Dumbrava minunată (1980) - Mia Vasilian
Bietul Ioanide (1980) - dublaj voce Ioana "indolenta"
Iancu Jianu zapciul (1981)
Femeia din Ursa Mare (1982) - Maria
Caruta cu mere (1983)
Bocet vesel (1984)
Vară sentimentală (1986) - felcerița Paraschiva Dârzu
Din prea multa dragoste (1986)
Trenul din zori nu mai opreste aici (TV) / (1994) - Nebuna din Capri
Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994) - Matroana bordelului
Ultima halta in Paradis (TV) / (2002) - Doctorita
Les percutés / Țăcăniții (2002)
Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Mariana
The Half Life of Timofey Berezin / Viața lui Timofei Berezin (2006) - Valentina Trailer
O soacra de cosmar (2006) - Mama lui Nicu
Niciodata nu e prea tarziu (2006) - Mioara
Inima de tigan (2007) - Spania Fieraru
Regina (2008) - Spania
Aniela (2009) - Aretia Belciugesco
Moștenirea (2011) - Spania
Narcisa: iubiri nelegiuite (2011) - Bunica Narcisei (sezonul 3)
Poveste imorală
Teatru
Dona Diana, regia Victor Moldovan, 1973 [4]
Arde soarele deasupra lui Seneca de Kincses Elemér
Bacantele de Euripide, regia (1997)
Moartea unui comis voiajor, autor Arthur Miller, regia Horea Popescu (2000)
Revizorul, autor Nikolai Vasilievici Gogol, regia Serghei Cerkasski (2002)
Jurământul, autor Dan Tărchilă, regia Vasile Manta (2004)
Lucrezia Borgia, autor Victor Hugo, regia Cristian Ioan (2004)
Micii burghezi, autor Maxim Gorki, regia Sorana Coroamă Stanca (2004)
Inimă de câine, autor Mihail Afanasievici Bulgakov, regia Yuri Kordonsky (2005)
Monodrame europene, autor Dumitru Radu Popescu, Helmut Peschina, regia Dan Stoica (2007)
Istoria comunismului, povestită pentru bolnavii mintal, autor Matei Vișniec, regia Florin Fătulescu (2007)
Camerista de Hermann Broch, regia Dan Stoica (2008)
Graciosa și Percinet, autor Madame d'Aulnoy, regia Răzvan Popa (2008)
De vorbă cu Eminescu
Gaițele, autor Alexandru Kirițescu, regia Dan Tudor (2012)
Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru (2014)
Noapte bună, mamă!, regia Mircea Cornișteanu (2014)
Omul de zăpadă, autor Lia Bugnar, regia Leonard Popovici (2014)
Oreste, regele sunetelor, regia Constantin Dinischiotu (2014)
Pe strada Mântuleasa, autor Mircea Eliade, regia Titel Constantinescu (2014)
Quartet, autor Ronald Harwood, regia Dan Tudor (2014)
Regele moare, autor Eugene Ionesco, regia Victor Ioan Frunză (2014)
Rusoaica, autor Gib Mihăescu, regia Manuela Popescu (2014)
Săptămâna luminată, regia Cristian Munteanu (2014)
Ultima haltă în paradis, autor Valentin Nicolau, regia Alexandru Tocilescu (2014)
Vassa Jeleznova, autor Maxim Gorki, regia Ion Cojar (2014)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă