Timp Liber

4 februarie, Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului

Ziarul de Vrancea
4 feb 2019 707 vizualizări

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată în fiecare an pe 4 februarie, militându-se cu acest prilej pentru accesul egal al tuturor pacienților la cele mai noi terapii împotriva bolii, inițiativa având drept scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică.

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris, adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianţe puternice între cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii, pacienţi, guverne, parteneri din industrie şi mass-media în lupta împotriva cancerului.

Conform datelor prezentate de www.worldcancerday.org, în fiecare an mor 9,6 milioane de persoane, această boală fiind a doua cauză de deces la nivel mondial. Cel puţin o treime dintre cazurile de cancer pot fi prevenite, iar 3,7 milioane de vieţi ar putea fi salvate în fiecare an prin prevenţie, detectarea bolii în fază incipientă şi tratament.

Boala este provocată de creşterea necontrolată şi multiplicarea celulelor canceroase, care poate afecta orice parte a corpului. Extinderea poate afecta şi zonele apropiate tumorii, dar pot apărea metastaze şi în zone îndepărtate. Multe forme de cancer pot fi prevenite prin evitarea factorilor de risc. O mare parte a formelor de cancer poate fi tratată chirurgical, prin radioterapie, chimioterapie, dacă boala este depistată în fază incipientă.

Cancerul afectează anual femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici. Cancerul la plămân, stomac, colon, ficat, sân, col uterin sunt cele mai frecvente cazuri care duc la mortalitate, provocând aproximativ 13% din totalul deceselor pe plan mondial. Se estimează că în următorii zece ani numărul victimelor cancerului va ajunge, anual, la 14 milioane.

Din 2015, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată şi în România

Potrivit Legii 274/2015 privind declararea Zilei de luptă împotriva cancerului, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile nonguvernamentale pot acorda, cu acest prilej, sprijin material şi financiar pentru organizarea de evenimente dedicate creşterii nivelului de educaţie sanitară şi a gradului de conştientizare în ceea ce priveşte această maladie. Totodată, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot realiza şi pot include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

Citește articolul complet aici

Sursa: Agerpres


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.