Timp Liber

Invitaţi de peste Prut vin la Festivalul de la Bârseşti

Ziarul de Vrancea
11 iul 2015 2668 vizualizări
Sărbătoarea are loc duminică, în Dumbrava Bârseştiului, chiar lângă casa Babei Vrâncioaia

Cel mai tânăr festival folcloric vrâncean, Festivalul Folcloric “Tudora Vrâncioaia”, a ajuns în acest an la a VII-a ediţie. Duminică, cu începere de la orele 12.00, la Bârseşti vor prinde viaţă pe ritmuri folclorice poveştile Babei Vrâncioaia. Manifestările tradiţionale vor fi organizate pe Dumbrava Bârseştiului, lângă monumentul voievodului Ştefan cel Mare şi casa Tudorei Vrâncioaia. Festivalul îşi propune, printre altele, promovarea folclorului local, motiv pentru care a acordat un amplu spaţiu de exprimare artistică tinerelor talente din localităţile Ţării Vrancei. Sunt aşteptate să participe ansambluri, grupuri şi formaţii folclorice şi solişti vocali din Năruja, Nereju, Nistoreşti, Spulber, Păuleşti, Negrileşti, Jitia, Paltin şi Bîrseşti. Invitaţi în festival din partea Centrului Cultural Vrancea sunt artiştii Ansamblului Folcloric “Ţara Vrancei”. De la orele 16.30, pe scenă vor urca invitaţii primăriei Bârseşti şi ai obştilor partenere.

 

Printre aceştia, se numără doi interpreţi de muzică din Republica Moldova, Olga Ciolacu şi Ian Rainburg. Compozitorul şi interpretul Ian Rainburg este un nume cunoscut în Republica Moldova deşi a trăit mai bine de 17 ani în America, iar Olga Ciolacu este considerată regina cântecului românesc din Basarabia. În prezent este director artistic al teatrului de revistă care îi poartă numele. Pe scena festivalului vor urca, de asemenea, Gelu Voicu şi Taraful, Geta Postolache şi Aurel Moldoveanu. 

Pe urmele Babei Vrâncioaia, între legendă şi controverse

Potrivit legendei, domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, ar fi fost ajutat în luptă de vrednicii feciori ai Tudorei Vrâncioaia. Legenda spune că locuinţa bătrânei Tudora Vrâncioaia s-ar fi aflat pe teritoriul actual al comunei Barsesti, pe Dealul Dumbrava. Atunci când Ştefan Cel Mare, după o bătălie cu turcii, rătăcea descurajat prin coclaurile munţilor, vrednica bătrână îi trimite în ajutor pe cei şapte feciori ai ei (Bârsan , Bodea, Pavel, Negrilă, Spulber, Nistor şi Spânea). Luptând cu mult eroism, mica ceată îl ajută pe Ştefan să-i înfrangă pe duşmani, iar domnitorul, drept răsplată, dăruieşte celor şapte feciori eroi, cei şapte munţi ai Vrancei pe care să-i stăpânească “din neam în neam”, fără vreun amestec şi tulburare din partea cuiva. Vrâncenii susţin că marele voievod, pentru a întări această danie, ar fi dat vrâncenilor un uric, scris cu litere de aur pe piele de viţel, semnat şi întărit cu pecetea domnească.

Cei şapte feciori au întemeiat gospodării vrednice, formând adevărate sate cărora le-au dat numele lor: Bârseşti, Bodeşti, Păuleşti, Negrileşti Spulber, Nistoresti şi Spineşti. După această legendă întemeietor al satului Bârseşti ar fi Bârsan. De câţiva ani există discuţii între organizatori dacă festivalul să se cheme "Baba Vrâncioaia" sau "Tudora Vrâncioaia", aşa cum se numea vrânceanca intrată în istorie pentru că l-ar fi găzduit în casa ei pe domnitorul Moldovei şi i-a oferit ca oşteni pe cei şapte feciori. Festivalul este organizat de Primăria Bârseşti în colaborare cu Centrul Cultural Vrancea şi Consiliul Judeţean Vrancea. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Viorica, acum 3209 zile, 13 ore, 44 minute, 47 secunde
Ai un vis, dar n-ai resurse ?! Daca esti dispus să-ti conduci viaţa după o viziune măreaţă, dar nu ai resursele necesare, noi te putem ajuta ! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.