VIDEO!!! Oaspeţii străini de la Zilele Focşaniului au vorbit în romaneşte şi au gustat celebrii mititei
Oaspeţii de peste hotare se află în oraşul nostru cu ocazia Zilelor Focşaniului, când se aniversează 153 de la unirea celor două oraşe de pe Milcov. Au venit la Focşani în aceste zile Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasador al Republicii Armenia în România, o delegaţie din Majdanpek, Serbia, formată din primarul Dejan Vagner, Slaviša Božinović, președintele Consiliului Regional, şi dr. Zoran Milošević, consilier local şi directorul spitalului general. Sarbii au propus părţii focşănene să se gandească la parafarea unui acord de înfrăţire, asta după ce şi autorităţile locale focşănene au fost în vizită la Majdanpek, anul trecut. De asemenea, în Focşani se află în aceste zile o delegaţie din oraşul libanez Zahle, formată din Dr. Samir Malo, trimisul special al primarului, alături de Elias Machaalani şi Boulos Toubia.
Salutări de la oraşul-frate armean Berd
Toate oficialităţile au făcut un efort admirabil de a vorbi în limba română. Ambasadorul Armeniei, Excelenţa SA Hamlet Gasparian, a ţinut un discurs în română. Acesta a vorbit în numele primarului din oraşul armean Berd, localitate cu care Focşaniul a semnat în 2012 un acord de prietenie, acord despre care s-a spus în cadrul prezentării de ieri că stă la baza dezvoltării relaţiilor economice, culturale, sportive, de tineret şi alte domenii dintre cele două oraşe. Au fost prezentate scuze din partea primarului Andranik Sharian, care nu a putut fi prezent cu ocazia Zilelor Focşaniului. Primarul din Berd a transmis “urări de sănătate, de succes, şi mai ales felicitări pentru serbarea Zilelor oraşului”, acestea fiind adresate locuitorilor, membrilor Consiliului Local, şi mai ales primarului Bacinschi. În cadrul discursului a fost menţionat că Ambasada îşi face disponibil ajutorul la consolidarea relaţiilor dintre Focşani şi Berd, caracterizînd frăţia oraşelor ca fiind "cea mai bună modalitate de iniţiere a legăturilor directe, a înţelegerii reciproce, a creării unei lumi mai bune, aflate în plin proces de globalizare."
Oaspeţii au vorbit în limba romană
La Focşani este şi ambasadorul Armeniei la Bucureşti, Hamlet Gasparian
În încheierea discursului, ambasadorul a menţionat că anul 2015 este unul simbolic pentru poporul armean, întrucât se marchează centenarul genocidului din 1915. Ambasadorul a spus că Armeniei este "profund recunoscătoare poporului român", întrucât în anul 1920, România a permis intarea a zeci de mii de refugiaţi armeni în ţară. De asemenea, s-au transmis mesaje de mulţumire preşedintelui Klaus Iohannis, care, pe 24 aprilie, a transmis un mesaj de solidaritate Armeniei, făcînd şi un apel la lupta împotriva pericolelor ce ameninţă pacea în lume. După cuvântarea ambasadorului Hamlet Gasparian, oficialităţile din Serbia şi Liban au spus, tot în limba română, câteva cuvinte introductive şi de complezenţă. De apreciat efortul invitatului sârb Slaviša Božinović , care a transmis focşănenilor, într-o neaoşă limbă română, salutări din partea locuitorilor din Majdanpek. Performanţa i-a impresionat pe cei prezenţi, mai ales că în Serbia avem o importantă comunitate de români. La fel, Dr. Samir Malo, trimisul special al primarului din Zahle, Liban, a arătat că limba română nu-i este deloc străină. În aceste zile, urmează să se realizeze demersurile pentru înfrăţirea Focşanilor cu oraşul libanez Zahle. Oficialităţile se vor bucura de activităţile din cadrul festivalului în următoarele zile. Dacă invitaţii din Serbia vor rămâne până duminică, cei din Liban vor rămâne la Focşani până luni. De altfel, ieri, imediat după evenimentul de la Ateneul Popular, oaspeţii Focşaniului s-au oprit să guste din mititeii ce sfaraiau pe grătarele încinse în Piaţa Unirii. (Antonia IVANCIU)