Colindele tradiţionale, faţă în faţă cu forma cultă a acestora
Focşaniul găzduieşte astăzi două festivaluri naţionale ce au loc în paralel, ambele destinate sărbătorilor de iarnă. Primul începe la ora 17,00, la Sala Balada, şi este organizat de Centrul Cultural Vrancea: Festivalul naţional de datini şi obiceiuri de iarnă, ajuns la a XIV-a ediţie. Cel de-al doilea festival începe la ora 18,00, la Teatrul Municipal „Gh. Pastia”, şi este dedicat formei culte a colindelor: Festivalul naţional „Pastorala”, organizat de Corul „Pastorala”. Festivalul naţional de datini şi obiceiuri de iarnă aduce la Focşani cete de colindători din zonele ţării în care se mai păstrează tradiţiile, precum Sibiu, Maramureş, Teleorman, Timiş, Lugoj, Mureş, Suceava, Bacău şi Vrancea.
Astfel, focşănenii vor face cunoştinţă cu obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou din diferite zone ale ţării şi vor fi colindaţi de cetele care mai păstrează tradiţiile.
Grupul de colindători din Merghindeal, Sibiu vor aduce la Focşani colinde tradiţionale din zona Văii Hârtibaciului, Ansamblul Folcloric „Dubaşii” din Vadu Izei, aduce datini şi obiceiuri de iarnă maramureşene de la Crăciun până la Bobotează, Grupul vocal bărbătesc „Burnaşul” din Alexandria aduce colinde tradiţionale din Teleorman, colindătorii Asociaţiei „ProDatina” din Giarmata şi Dumbrăviţa, Timiş, prezintă colinde din Banatul de câmpie, Grupul de colindători „Floare de Mălini” din localitatea Mălini, Suceava, prezintăa colinde, urătură şi jocul caprei, Grupul „Frumuşica” din localitatea Balcani aduce în urbea noastră datini şi obiceiuri de Anul Nou, specifice judeţului Bacău, iar Grupul Dor Solovăstrean din Mureş va aduce colindul din Ajunul Crăciunului. Pe scena Sălii Balada vor mai urca Grupul Cetina a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Vrancea, coordonat de Maria Murgoci, şi Ansamblul Folcloric „Chipăruşul” din Nereju, coordonat de Ştefan Harabagiu. Iubitorii de tradiţii sunt aşteptaţi în Sala Balada astăzi de la ora 17,00, intrarea fiind liberă.
Colinde culte la Teatrul Municipal
La ora 18,00 începe la Teatrul Municipal Festivalul coral naţional „Pastorala” , ediţia de iarnă. Invitaţi în festival sunt Corul mixt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Corul Psaltic al Catedralei „Înălţarea Domnului” Buzău, Corul mixt „Ştefan Andronic” al Comunei Vulturu – la debut al corurilor săteşti pe scena Teatrului Municipal, Corul „Pastorala” şi colindători ai Ansamblului „Ţara Vrancei”. Vor recita versuri religioase actorii Paula Grosu şi Sorin Francu. În cadrul festivalului vor fi ascultate colinde în forma lor cultă, în prelucrarea compozitorilor români şi străini. În final corurile reunite vor interpreta colindele „O, ce veste minunată” şi „Afară ninge liniştit”. „Intrarea este liberă, iar acest festival reprezintă un cadou oferit de Corul „Pastorala” publicului vrâncean în preajma sărbătorilor de iarnă, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru cei care an de an ne-au susţinut prin aplauzele lor, beneficiind de repertorii diverse ca gen din muzica cultă, religioasă şi folclorică. Invităm cu toată dragostea pe toţi iubitorii de muzică, păstrători ai tradiţiei colindului pentru a crea în sala Teatrului o atmosferă de mare emoţie în cinstea marelui eveniment creştinesc Naşterea Mântuitorului”, ne-a declarat profesorul Dumitru Săndulachi, dirijorul Corului „Pastorala”. Seara se va încheia cu o cină festivă la unul dintre restaurantele din oraş. Corul „Pastorala” va cânta pe 21 decembrie la Catedrala Arhiepiscopală Buzău, alături de Corul „Neagu Ionescu” şi Corul bărbătesc „Psaltic” al Catedralei „Înălţarea Domnului” Buzău, iar pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, va cânta, alături de Corul „Sf. Andronic”, la Catedrala romano-catolică „Sf. Anton” din Focşani. (M. VLĂDESCU)