Sport

Ziua și meciul

Ziarul de Vrancea
16 mai 2020 1180 vizualizări

Federația spaniolă va programa câte un meci pe zi de la mijlocul lunii iunie pentru a se putea încheia campionatul la data cerută

Președintele Federației Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Rubiales, și cel al ligii profesioniste, Javier Tebas, au ajuns la un acord privind reluarea meciurilor din prima divizie, începând cu mijlocul lunii iunie, informează AS. Potrivit acestei înțelegeri, partide vor fi programate în fiecare zi a săptămânii, echipele urmând a evolua o dată la 72 de ore. Astfel, campionatul s-ar putea încheia până la 29 iulie, dată la care UEFA dorește finalizarea competițiilor interne. Meciurile se vor juca fără spectatori după ora locală 18.00, în nordul țării. În sud, unde temperaturile sunt foarte ridicate pe timpul verii, partidele vor putea începe și la ora locală 23.00. De luni până vineri, nu se va juca înainte de 19.30. Acest acord trebuie aprobat de un judecător.

Cluburile spaniole pot intra, începând de luni, în a treia fază de pregătire, înainte de reluarea campionatului, fază care prevede antrenamente în grupuri de până la 14 persoane. Cotidianul Marca a publicat protocolul sanitar pentru Faza 2 de pregătire. În Faza 0, jucătorii au fost testați pentru noul coronavirus și pentru anticorpi, iar în Faza 1 a fost posibilă reluarea antrenamentelor individuale. În Faza 2, jucătorii pot folosi vestiarele, sălile de mese și celelalte instalații din cantonament, la jumătate din capacitate. Aceste spații vor fi dezinfectate după fiecare folosire. În această fază, pot începe pregătirea și arbitrii. Reprezentanților mass-media le este interzis în continuare să asiste la antrenamentele echipelor. În Faza 3 vor fi permise antrenamentele colective complete. Președintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, își dorește ca partidele din primele două divizii, întrerupte de pandemia de coronavirus, să se reia începând cu 13 iunie. Unsprezece etape de campionat sunt încă de jucat în prima ligă spaniolă.

.....

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.