Sport

Viitorul visează, Astra suferă

Ziarul de Vrancea
13 mai 2019 540 vizualizări

Elevii lui Hagi speră să scoată un punct la Craiova pentru a urca pe locul III * După înfrângerea de la Ovidiu, președintele Astrei, Dani Coman, a demisionat

FC Viitorul a învins, în ultimul meci al penultimei etape de play-off, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Astra Giurgiu. Eric a deschis scorul dintre-un penalty, cu o “scăriță” elegantă, penalty acordat la un fault al portarului Lazar asupra lui Iacob (’44). În min. 66, “micul” Ganea a furat o minge de la Cestor pentru Calvan, iar opt minute mai târziu, Drăguș a finalizat scorul dintr-o pasă marca Ianis  Hagi. Meciul n-a avut interes decât pentru Viitorul, care, înaintea ultimei etape are același punctaj ca și CSU Craiova, clasată pe locul III. Constănțenii vor juca în Bănie, iar dacă nu vor pierde, vor trece înaintea oltenilor, întrucât Craiova a beneficiat de rotunjirea cu o jumătate de punct a “zestrei” înjumătățite de la finele sezonului regulat. Mai mult, dacă Astra va învinge Viitorul în finala Cupei României, echipa care s-a debarasat cu non-șalanță de Mitriță, Băluță, Gustavo și tehnicianul Devis Mangia, poate pierde reprezentarea europeană. Finala Cupei României va avea loc pe 25 mai, de la ora 20.00, la Ploiești.

Mai interesant decât acest meci cu miză puțină  este ceea ce s-a întâmplat în tabăra Astrei. Fostul portar Dani Coman a decis să demisioneze din funcția de președinte executiv al Astrei Giurgiu.  “Le-am spus jucătorilor săptămâna trecută că dacă până la ora jocului cu Viitorul nu se vor rezova problemele financiare eu îmi voi da demisia. Trebuie să vină altcineva care poate face mai mult pentru ei...Conform funcției pe care o am, de conducere, trebuie să mai stau 45 de zile, asta e calea legală”, a spus Dani Coman. .Antrenorul Costel Enache, a declarat că jucătorii săi nu mai au puterea mentală și spiritul de grup, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă, clubul neachitându-le salariile pe ultimele cinci luni.” Ar trebui să fie și ei susținuți un pic mai bine. Rămne să sperăm să rămânem uniți și să scoatem energii noi, nu știu cum, dar asta ar trebui. Ar fi o perfomanță să câștigăm Cupa României, să câștigăm o competiție am spăla, am uita tot, dar trebuie să schimbăm rapid ceva și să ne regăsim energiile, spitirul de luptă și spiritul de grup. O finală cu Viitorul în acest moment pare un meci foarte, foarte dificil. Chiar așa va fi. Trebuie să găsim o cheie pentru a aduce declicul”, a declarat Enache/

Clasament play-off: 1. CFR Cluj – 50 p; 2. FCSB – 45 p; 3. FC Viitorul – 36 p;  4. CS Universitatea Craiova – 36 p; 5. Astra Giurgiu – 24 p ; 6. Sepsi – 20 p. Ultima etapâ (18-20 mari): CSU Craiova – Viitorul (sâmbătă), FCSB – CFR Cluj (duminică). Astra – Sepsi (luni). Toate partidele vor începe la orta 21:00

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.