Sport

VIDEO | David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, la Campionatul European de Natație, cu un nou record mondial

Ziarul de Vrancea
14 aug 2022 900 vizualizări

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului European de Natație pentru seniori de la Roma. Popovici a stabilit și un nou record mondial în această probă (46.86).​

 
 

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma, cu un nou record mondial, 46 sec 86/100.

Maghiarul Kristof Milak a câştigat argintul, în 47 sec 47/100, iar bronzul a revenit italianului Alessandro Miressi, în 47 sec 63/100.

Popovici (17 ani), campionul mondial en titre la 100 şi 200 m liber, reuşise vineri, în semifinale, un nou record european, cu timpul de 46 sec 98/100.

Vechiul record mondial al probei era deţinut de brazilianul Cesar Cielo Filho (46 sec 91/100), din 2009.

Popovici deţine astfel la 100 m liber, recordul mondial de seniori şi juniori, recordul european de seniori şi juniori, precum şi recordul competiţiei.

David Popovici a devenit al doilea român care cucereşte un titlu european într-o probă masculină, după Robert Glinţă, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate.

Cele mai bune rezultate din istorie la 100 metri liber

1. David Popovici - 46.86 (Roma, 2022)

2. Cesar Cielo Filho - 46.91 (Roma, 2009)

3. Alain Bernard - 46.94 (Montpellier, 2009 - timpul său nu a fost omologat ca record european)

 

 

4. Caeleb Dressel - 46.96 (Gwangju, 2019)

5. David Popovici - 46.98 (Roma, 2022)

6. Cameron McEvoy - 47.04 (Adelaide, 2016)

7. Eamon Sullivan - 47.05 (Beijing, 2008)

8. Kyle Chalmers - 47.08 (Tokyo, 2021)

9. James Magnussen - 47,10 (Adelaide, 2012)

10. Kliment Kolesnikov - 47.11 (Tokyo, 2021)

Text informații:stiri.tvr.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.