Sport

Turnee combinate de peste zece zile

Ziarul de Vrancea
5 mai 2020 755 vizualizări

Asta dorește Boris Becker, fostul mare jucător german, urmare a posibilei fuziuni dintre ATP și WTA

Fostul jucător de tenis german Boris Becker a afirmat că organismele de conducere din tenisul mondial ar trebui să utilizeze timpul liber apărut pe fondul suspendării competițiilor în contextul pandemiei de coronavirus pentru a rezolva „nesincronizările” din calendarul competițional și pentru a-și „alinia” interesele, scrie Reuters. Becker s-a declarat un susținător al ideii lansate de elvețianul Roger Federer, care ar dori o fuziune între organizațiile ATP și WTA, fiind de părere că în această perioadă ar trebui să aibă loc discuții în acest sens.

Aș dori să văd mai multe evenimente combinate. Competițiile feminine și masculine de peste zece zile ar fi scenariul ideal. Cred că avem prea multe turnee din săptămână în săptămână. Uneori avem două sau trei în aceeași săptămână în țări diferite ceea ce nu mi se pare a fi în regulă. Bineînțeles, pentru turneele mici va fi greu să supraviețuiască și nu știu cum vor fi prinse în calendar sezonul următor. Deci m-aș bucura ca organizatorii marilor turnee, organismele de conducere să ajungă la un numitor comun privind cea mai bună formulă pentru tenis”, a spus Becker. Întrebat dacă este de părere că se va mai juca tenis în acest an, germanul a indicat că va depinde mult de ceea ce se va decide cu privire la US Open și Roland Garros. „Dacă va fi o decizie favorabilă, s-ar putea să mai avem două turnee mai mici înainte de US Open. Important este să nu se grăbească în privința luării unei decizii, dar dacă totul va fi în regulă vom mai avea tenis până la finalul anului”, a punctat Boris Becker. Pe de altă parte, el a arătat că în cazul în care nu se va mai juca, ar fi o perioadă grea pentru tânăra generație, care capătă experiență din disputarea acestor turnee, mai puțin pentru jucătorii deja consacrați.

Circuitele ATP, WTA și ITF au suspendat în martie toate turneele cel puțin până la jumătatea lunii iulie, după ce țările au început să blocheze frontierele pentru a combate răspândirea coronavirsului.

Organizatorii turneului de la Roland Garros au discutat cu forurile de conducere ale tenisului o ajustare a calendarului competițional, în timp ce media relatează despre amânarea cu o săptămână a turneului, reprogramat între 20 septembrie și 4 octombrie. „Noi am luat la mijlocul lunii martie decizia de a amâna turneul de la Roland Garros pentru perioada 20 septembrie-4 octombrie. De atunci, am avut discuții cu forurile internaționale (ITF, WTA, ATP) privind optimizarea calendarului pentru a doua parte a sezonului, care urmează să finalizat de părțile interesate în curând”, a declarat purtătorul de cuvânt al Federației franceze de tenis (FFT). Boris Becker, care a câștigat șase titluri de Mare Șlem în carieră, inclusiv trei la Wimbledon, a fost declarat falit pe 21 iunie 2017 de către Înalta Curte din Londra.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.