Sport

Thriller cu Monica Niculescu

Ziarul de Vrancea
25 iun 2017 678 vizualizări

După un meci cu multe răsturnări de situație, sportiva română s-a calificat în turul secund la Eastbourne în fața Mirjanei Lucic-Baroni și o va întâlni în turul secund pe proaspăta învingătoare de la Birmingham, Petra Kvitova * Simona Halep își va afla astăzi adversara în turul II: dacă o bate pe Christina McHale sau Duan Yingying se poate confrunta cu Kvitova sau Niculescu * Sorana Cîrstea a pierdut în calificări dar merge mai departe ca lucky loser

Turneele cap de afiș atât în circuitul masculin cât și în cel feminin, cele de la Eastbourne și-au încheiat ieri calificările și tot ieri s-au disputat primele partide de pe tablourile principale. Iar iubitorii români ai sportului alb au avut ocazia de a vedea un meci doldora de suspans între  Monica Niculescu (50 WTA) și experimentata jucătoare croată de 36 de ani, Mirjana Lucic-Baroni (24 WTA). După un meci de două ore și 18 minute, Monica a câștigat cu 6-4, 5-7, 7-5. Cu un prim serviciu neașteptat de bun în primul set (92 %) pentru ea, dar și cu reușite pe cel de-al doilea, Monica a condus cu 4-1, dar a fost egalată de o jucătoare care a excelat prin retururile pe backhand. La 4-4, Monica a tremurat serios pe serviciul ei, însă până la urmă a revenit și a câștigat cu 7-5. În setul II, croata părea că nu se mai regăsește, iar slice-urile Monicăi și scurtele ei înșelătoare au dus scorul la 5-2. Însă soarta s-a întors încă o dată: Baroni a reușit să câștige nouă mingi consecutive și a obținut setul al doilea. În actul decisiv, Monica a început dezastruos (game pierdut la zero pe propriul serviciu). Ea a recuperat imediat break-ul însă Mirjana a spart din nou echilibrul la 4-3. A fost rândul Monicăi să câștige patru game-uri consecutive, profitând și de un disconfort manifestat de croată și, în final, Monica a întrerupt o serie de înfrângeri în primul tur care devenea obsedantă. Mingea de meci anihilată la scorul de 5-4 pentru Baroni a fost motorul unei reveniri în care puțină lume mai credea. În turul doi, Niculescu o va întâlni pe Petra Kvitova (16 WTA) recent laureată la Birmingham și calificată direct în turul II. Monica Niculescu (29 de ani) și Petra Kvitova (27 de ani) s-au mai întâlnit de patru ori, scorul find egal, 2-2. Kvitova a câștigat în primul tur al turneului de la Eastbourne din 2013, scor 6-4, 6-1, și în turul doi la Stuttgart în 2016, scor 2-6, 7-6, 6-2. Niculescu s-a impus la Fed Cup în 2016, scor 6-3, 6-4, și în finala turneului de la Luxembourg în 2016, scor 6-4, 6-0.

Pe tabloul principal este prezentă și favorita nr. 2 a concursului Simona Halep care va întâlni în turul secund pe învingătoarea meciului dintre americanca Christina McHale (59 WTA) și chinezoaica Duan Yingying (64), venită din calificări. În cazul în care va trece de turul II, Simona va juca în turul III cu Kvitova sau cu Monica Niculescu. O surpriză plăcută a fost și aceea că pe tabloul principal a ajuns, în cele din urmă și Sorana Cîrstea (62 WTA), deși a fost învinsă destul de clar de taiwaneza Hsieh Su Wei (115), scor 6-7, 1-6, după ce în primul tur de calificări câștiga clar (6-2, 6-1) la chinezoaica Liu Fangzgou. Însă în urma unor retrageri de pe tabloul principal și profitând de statulul de favorită nr. 4 în calificări, Sorana va fi prezentă astăzi în primul tur, când o va întâlni pe numărul 40 mondial, jucătoarea cehă Katerina Siniakova. Ieri, în primele meciuri din turul I, s-au mai înregistrat rezultatele: Carla Suarez (Spania) – Ekaterina Makarova (Rusia) 6-3, 6-1; Alison Riske (SUA) – Alizé Cornet (Franța) 6-4, 7-5; Heather Watson (Marea Britanie) – Lesia Țurenko (Ucraina) 6-3, 4-6, 6-4; Elise Mertens (Belgia) – Timea Babos (Ungaria) 6-1, 6-1; Lara Arruabarrena (Spania) – Iulia Putințeva (Kazahstan) 6-4, 6-7, 2-1 ab.

Două victorii românești în turnee mai micuțe: Mihaela Buzărnescu (267) s-a impus la Izmir, după ce a trecut cu 6-1, 6-0 de japoneza Eri Hozumi (226), iar Alexandra Dulgheru (517) a câștigat  finala de la Montpellier, 6-2, 6-2 cu jucătoarea franceză Sherazad Reix (283).

Finalele săptămânii

Birmingham (WTA): Petra Kvitova (Cehia) – Ashleigh Barty (Australia) 4-6, 6-3, 6-2. Primul turneu câștigat de Petra după accidentul din decembrie, a 20-a victorie de turneu din carieră.

Halle (ATP): Roger Federer (Elveția) – Alexander Zverev (Germania) 6-1, 6-3. A noua victorie la Halle și a 92-a în carieră pentru asul elvețian.

Queen’s Club (ATP): Feliciano Lopez (Spania) – Marin Cilic (Croația) 4-6, 7-6, 7-6. Al șaselea turneu câștigat de Feliciano în carieră, primul din acest an.

Mallorca (WTA): Anastassija Sevastova (Letonia) – Julia Görges (Germania) 6-4, 3-6, 6-3.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.