Sport

Sus Halep, jos Halep!

Ziarul de Vrancea
19 mai 2018 993 vizualizări

După ce a învins-o de o manieră entuziasmantă în semifinalele turneului de la Roma pe Maria Șarapova, Simona a jucat fără vlagă în ultimul act și a pierdut fără drept de apel la Elina Svitolina

Două evoluții contradictorii au caracterizat-o pe Simona Halep în ultimele faze ale turneului de categorie Premier 5 de la Roma. Sâmbătă, Simona a jucat la cel mai înalt nivel contra rusoaicei Maria Șarapova (40 WTA) și a învins-o cu 4-6,6-1, 6-4 într-un meci în care doar în primul set a dat senzația că nu s-a acomodat cu jocul ei. Șarapova a arătat în acest turneu o accentuată creștere de formă: a evoluat agresiv, a etalat același amalgam de lovituri puternice și "scurte", dar și multe greșeli neforțate. Cu un serviciu deficitar din partea Simonei, nu e de mirare că în primul set s-a câștigat doar un game pe serviciu, cel al Mariei. Intervenția lui Darren Cahill dintre seturi a fost salutară și începând cu setul secund, evoluția româncei a fost din ce în ce mai agresivă, dominând cu autoritate setul al doilea și cel decisiv și câștigând în două ore și 24 de minute.

La fel ca în turneul din toamna trecută de la Beijing, după semifinalele căruia a urcat în premieră pe locul 1 WTA, Simona Halep a abordat finala cu sacii în căruță. Atunci, a pierdut la o jucătoare pe care o bătea mai mereu, Caroline Garcia, acum obținuse trei lucruri în semifinale: victoria în fața Șarapovei, asigurarea în continuare a șefiei topului (după înfrângerea Carolinei Wozniacki) și apărarea cu succes a punctelor de la Roma 2017, ceea ce nu s-a întâmplat la Stuttgart și Madrid. În plus, în fața Simonei a apărut Elina Svitolina (4 WTA) o jucătoare într-o formă deosebită. Halep a fost de nerecunoscut, a pierdut primul set cu 0-6. În sferturi, Svitolina se aflase și ea în aceeași postură cu Daria Kasatkina, dar a revenit. Din păcate, asemenea “remontade” nu prea le întâlnim la Simona. Svitolina (care a câștigat în semifinale cu 6-4, 6-3 în fața Anettei Kontaveit) a condus meciul și în setul secund, chiar dacă românca a arătat oarece semne de revenire. La 2-3, Simona a resimțit dureri la spate și a cerut pauză medicală. Scorul final a fost 6-0, 6-4 pentru Elina, care repetă victoria de anul trecut în fața Simonei. Semnificativ este faptul că Simona, care a jucat atât de bine la retur cu Șarapova, n-a reușit nici un game pe serviciul Simonei. Simona a oferit  o explicație la problema din setul II: “De ori joc cu Șarapova, mingea vine plat și trebuie să mă îndoi mult, iar spatele a devenit inflamat, dar nu a fost vorba de accidentare, azi nu am fost suficient de proaspătă pentru a începe mai bine meciul. Nu am putut alerga”.

După o victorie superbă în sferturile turneului de dublu, 6-2, 7-5 cu perechea favorită nr. 3, Timea Babos/Kristina Mladenovic (Ungaria/Franța), Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko au fost învinse în semifinale de cuplul Ashleigh Barty/Demi Schuurs (Australia/Olanda), scor 2-6, 3-6. Ashleigh și Demi au câștigat turneul, învingând cu 6-3, 6-4 în finală, cuplul ceh Andrea Sestini / Barbora Strycova.

* Turneul ATP de la Roma din categoria Masters 1000 a fost câștigat de Rafael Nadal, care l-a bătut în finală cu 6-1, 1-6, 6-3 pe germanul Alexander Zverev

* Săptămâna care începe în circuitul WTA are două turnee, la Strasbourg și Nürnberg. În Alsacia, Mihaela Buzărnescu (33) a trecut de primul tur, depășind-o cu 4-6, 7-6, 6-3 pe poloneza Magda Linette (68). Mihaela și-a adjudecat setul decisiv după ce a fost condusă cu 1-3, reușind să câștige cinci game-uri consecutive. În turul următor, Micky o va întâlni pe rusoaica Elena Rîbakina (221 WTA, lucky loser), care a învins-o cu 6-3, 6-1 pe Andrea Gamiz (Venezuela, 252). Pe tabloul a mai fost înscrisă și Monica Niculescu, care s-a retras, ea trebuind să joace cu rusoaica Natalia Vihlianțeva (85 WTA). În calificări, Jaqueline Cristian (222 WTA), după ce a beneficiat de retragerea unei adversare, a fost învinsă cu 3-6, 2-6 de poloneza Katarzyna Piter (382). La Nürnberg, vom juca la simplu cu Irina Begu (prima adversară, suedeza Johanna Larsson) și Sorana Cîrstea (cu germana Andrea Petkovic). La dublu, la Strasbourg, Mihaela Buzărnescu face echipă cu Raluca Olaru, iar Jaqueline Cristian, cu americanca Sofia Kenin.

Marius Copil participă la turneul de la Geneva și va juca în primul tur cu americanul Steve Johnson. El va juca și dublu, alături de elvețianul de origine română, Constantin Sturdza.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Strasbourg (WTA, turul I): Natalia Vihlianțeva (Rusia) – Tereza Mrdzela (Croația) 6-3, 7-6; Wang Qiang (China) – Camilla Rosatello (Italia) 3-6, 6-1, 6-4; Reka Jani (Ungaria) – Sashia Vickery (SUA) 6-3, 7-5; Zarina Dias (Kazahstan) – Katarzyna Piter (Polonia) 6-2, 6-4.

Nürnberg (WTA, turul I): Christina McHale (SUA) – Zheng Saisai (China) 6-2, 7-6; Lara Arruabarrena (Spania) – Katharina Hobgarski (Germania) 7-6, 6-1; Madison Brengle (SUA) – Varvara Lepchenko (SUA) 6-1, 6-3.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.