Sport

Soveja produce surpriza şi trece pe primul loc în clasament

Dan Chiriac
14 ian 2019 1693 vizualizări

Duminică au avut loc meciurile etapei a cincea  la Cupa Adi Olteanu. Soveja a câştigat derby-ul rundei disputat în faţa celor de la Finanţe şi a trecut la golaveraj pe primul loc. Văzută de mulţi ca principala candidată la obţinerea trofeului, echipa Finanţelor a condus cu 1-0 după reuşita lui Adi Toma, dar, Soveja a arătat că este o echipă ambiţioasă ce poate învinge orice adversar, într-o zi bună. Aşa a fost şi duminică când sovejenii au obţinut o victorie muncită ce i-a dus pe primul loc în clasament. Asta şi pentru că liderul clasamentului, GS Mobile nu a reuşit decât un 1-1 cu ING Trust, după un meci echilibrat în care ING a deschis scorul la ultima fază a primei reprize, iar adversarii au egalat norocos, după o aruncare de la margine şi un autogol. Phone Sale a rămas pe locul trei în clasament după succesul cu 2-1 în faţa celor de la Deep Serv Cîmpineanca. Golul victoriei a fost marcat de Manuel Tudorache, din propria jumătate de teren, cu un lob ce l-a surprins pe portarul advers. Fundaşul Nicuşor Staicu a  marcat unicul gol al partidei Prietenii lui Adi – Vrancea Media, cu un şut în forţă. Cu această victorie, Prietenii lui Adi urcă pe locul patru, cu opt puncte. În clasament, Soveja are 10 puncte golaveraj 10-6, urmată de GS Mobile 10p 13-10, PhoneSale 10 puncte 10-7, Prietenii lui Adi 8 p, Finanţe 7p, Deep Serv Câmpineanca 6p, Ing Trust 5p, Vrancea Media 0p. Ultimele două etape vor stabili partidele din play-off. Partidele au loc la Sala Polivalentă. Întrecerea este destinată jucătorilor vrânceni, care au împlinit 40 de ani la data începerii competiției. Se va juca sistem campionat, urmat de sferturi, semifinale și finale. Evenimentul este organizat de Jani Oltianu, președintele Viitorul Cîmpineanca, în colaborare cu DJST Vrancea. Interesant este că în ultimele şapte ediţii ale turneului, niciuna dintre participante nu a reuşit să se impună de două ori. Ultimele şapte ediţii au fost câştigate de şapte echipe diferite: Finanţe, GS Mobile, Poliţia, 22  Grade, Soveja, Prietenii lui Adi şi Voinţa Deep Serv. Rămâne de văzut dacă în acest an una dintre ele va reuşi dubla sau Phone Sale, ING Trust sau Vrancea Media se vor impune şi vor păstra tradiţia. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.