Sport

Sorana a fost aproape de victorie

Ziarul de Vrancea
21 ian 2020 1083 vizualizări

*Cîrstea a pierdut în fața americancei Cori Gauf, după ce a avut 1-0 la seturi și 3-0 în decisiv în turul II la Australian Open * Arîna Sabalenka, învingătoarea Simonei Halep de la Adelaide a fost eliminată de veterana Carla Suarez * un meci de peste patru ore a consemnat bomba turneului masculin: tânărul Tommy Paul l-a învins pe starul balcanic Grigor Dimitrov

*Sorana Cîrstea (74 WTA) a fost învinsă, ieri, cu scorul de 6-4, 3-6, 5-7, de americanca de 15 ani Cori Gauff, locul 67 WTA, în turul al doilea al Australian Open. După ce primele două seturi au fost decise de câte un break, Cîrstea a condus cu 3-0 și 30-0 pe serviciul rivalei în decisiv, dar a românca a cedat în cele din urmă. Gauff a reușit două break-uri, în game-ul al cincilea și al XI-lea, și s-a impus după un meci care a durat două ore și nouă minute. Cori Gauff este debutantă la Australian Open. Cel mai bun rezultat al ei la un turneu de Grand Slam a fost calificarea în optimi, la Wimbledon, anul trecut, fază în care a fost eliminată de Simona Halep. Tânăra sportivă din SUA va evolua în turul al treilea cu japoneza Naomi Osaka (4 WTA) deținătoarea trofeului, care a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-4, pe chinezoaica Zheng Saisai (42 WTA), în 80 de minute de joc. Gauff și Osaka s-au mai întâlnit în turul al treilea al unui turneu de Grand Slam în 2019, la US Open, când japoneza a câștigat, cu scorul de 6-3, 6-0. După eliminarea Soranei Cîrstea, România mai este reprezentată doar de Simona Halep pe tabloul principal de simplu de la Melbourne. 

Australianca Ashleigh Barty, liderul mondial, a învins-o cu scorul de 6-4, 6-1, pe Polona Hercog din Slovenia, locul 48 WTA, calificându-se în turul al treilea. Jucătoarea australiană s-a impus după un meci care a durat o oră și șase minute. În schimb, Arîna Sabalenka din Belarus (12 WTA), care o eliminase pe Simona Halep la Adelaide, a părăsit proba de simplu de la Melbourne încă din manșa a doua. Ea a fost întrecută după două tie-break-uri de Carla Suarez (54). Jucătoarea spaniolă de 31 de ani a anunțat, în decembrie trecut, că sezonul 2020 este ultimul din cariera ei. O altă favorită, croata Petra Martic (14) a părăsit și ea Australian Open, în turul al doilea, fiind învinsă, cu scorul de 6-4, 3-6, 5-7, de germana Julia Goerges (39). Daneza Caroline Wozniacki, care va ieși din circuit după Australian Open, a trecut în turul al treilea. Jucătoarea de pe locul 36 WTA a eliminat-o pe ucraineanca Daiana Iastremska (21) și cap de serie numărul 23, scor 7-5, 7-5, după o partidă de două ore și două minute. Serena Williams a încheiat ziua în turneul feminin, învingând-o clar, scor 6-3, 6-3 pe slovena Tamara Zidansek (70).Ea va evolua în manșa a treia cu chinezoaica Wang Qiang (29).

La dublu, perechea Misaki Doi / Monica Niculescu (Japonia / România) a debutat cu succes trecând cu scorul de 6-7, 6-4, 6-2 de cuplul Anna Kalinskaia/Iulia Putințeva (Rusia/Kazahstan). Adversarele româncei și niponei nu sunt cunoscute, partida dintre perechile partidei Nao Hibino/Makoto Ninomiya (Japonia) și Lucie Hradecka/Andreja Klepac (Cehia/Slovenia, nr 11), urmând a avea loc astăzi.

La masculin, consemnăm succesul perechii Jean-Julien Rojer/ Horia Tecău (Olanda / România), carea învins cu scorul de 6-1, 3-6, 6-2 echipa Dominic Inglot/Aisam Qureshi (Marea Britanie/Pakistan). Cei doi vor juca în următoarea manșă cu perechea australiană Max Purcell/Luke Saville, care a învins cu scorul de 6-3, 6-2 de cuplul Andrei Rublev/Andrei Vasilevski (Rusia/Belarus).

Meciul zilei a durat patru ore și 19 minute și l-a avut protagonist pe americanul Tommy Paul (80 ATP), care a trecut cu scorul de 6-4, 7-6, 3-6, 6-7, 7-6 de vedeta bulgară Grigor Dimitrov (20 ATP). Dimitrov a revenit de la 0-2 la seturi și a condus cu 5-3 în decisiv, însă Paul a revenit senzațional și a câștigat tiebreak-ul cu 10-3! Și italianul Matteo Berrettini (8 ATP) a părăsit turneul în turul secund. El a fost învins, cu scorul de 6-7, 6-7, 6-4, 6-2, 5-7 de americanul Tennys Sandgren (100). În schimb, sârbul Novak Djokovic a trecut fără probleme în turul al treilea, după ce l-a eliminat în 95 de minute, cu scorul de 6-1, 6-4, 6-2, pe japonezul Tatsumo Ito (164).Și Roger Federer a trecut fără emoții, depășindu-l cu 6-1, 6-4, 6-1 pe sârbul Filip Krajinovic (41).

Ce români joacă astăzi?

Simona Halep va evolua în jurul orei 10:00, pe terenul principal, „Rod Laver Arena” cu britanica Harriet Dart (173), în prima partidă a reuniunii. Pe 1573 Arena va loc partida de dublu din turul I dintre perechile Raluca Olaru/Dalila Jakupovic (România/Slovenia) și Timea Babos/Kristina Mladenovic (Ungaria/Franța), cap de serie numărul 2. Aceasta întâlnire este ultima, după un meci de simplu feminin și două de simplu masculin. În primul meci de pe Terenul 14, de la ora 02.00, este programată partida de dublu dintre perechile Irina Bara/Ekaterina Aleksandrova (România/Rusia) și Kaitlyn Christian/Alexa Guarachi (SUA/Chile). Tot în primul meci, de la ora 02.00, dar pe Terenul 22, echipa Irina Begu/Krystyna Pliskova (România/Cehia) dă piept cu cuplul american Desirae Krawczyk/Jessica Pegula.

Alte rezultate de miercuri

Simplu feminin: Sara Sorribes (Spania) - Veronika Kudermetova (Rusia) 2-6, 6-1, 6-1; Anett Kontaveit (Estonia) - Astra Sharma (Australia) 6-0, 6-2; Iga Swiatek (Polonia) - Timea Babos (Ungaria) 6-3, 6-2; Heather Watson (Marea Brirtanie) - Krystyna Pliskova (Cehia) 4-6, 6-3, 6-1; Anastasia Pavliucenkova (Rusia) - Nina Stojanovic (Serbia) 6-1, 7-5; Taylor Townsend (SUA) - Jessica Pegula (SUA) 6-4, 7-6; Elise Mertens (Belgia) - Danka Kovinic (Muntenegru) 6-2, 6-0; Elena Rîbakina (Kazahstan) - Greet Minnen (Belgia) 6-3, 6-4; Alison Riske (SUA) - Zhu Lin (China) 6-3, 6-1; Ekaterina Aleksandrova (Rusia) - Barbora Krejcikova (Cehia) 6-1, 6-3; Petra Kvitova (Cehia) - Paula Badosa (Spania) 7-5, 7-5; Zhang Shuai (China) - Caty McNally (SUA) 6-2, 6-4; Sofia Kenin (SUA) - Ann Li (SUA) 6-1, 6-3; Ons Jabeur (Tunisia) - Caroline Garcia (Franța) 1-6, 6-2, 6-3; Maria Sakkari (Grecia) - Nao Hibino (Japonia) 7-6, 6-4; Madison Keys (SUA) - Arantxa Rus (Olanda) 7-6, 6-2

Simplu masculin: Fabio Fognini (Italia) – Jordan Thompson (Australia) 7-6, 6-1, 3-6, 6-4, 7-6; Sam Querrey (SUA) - Ricardas Berankis (Lituania) 7-6, 4-6, 6-4, 6-4; Guido Pella (Argentina) - Grégoire Barrère (Franța) 6-1, 6-4, 3-6, 6-3; Marton Fucsovics (Ungaria) - Jannik Sinner (Italia) 6-4, 6-4, 6-3; John Millman (Australia) - Hubert Hurkacz (Polonia) 6-4, 7-5, 6-3; Stefanos Tsitsipas (Grecia) - Philipp Kohlschreiber (Germania) ab; Milos Raonic (Canada) - Christian Garin (Chile) 6-3, 6-4, 6-2; Marin Cilic (Croația) - Benoit Paire (Franța) 6-2, 6-7, 3-6, 6-1, 7-6; Roberto Bautista (Spania) - Michael Mmoh (SUA) 5-7, 6-2, 6-4, 6-1

Diego Schwartzman (Argentina) - Alejandro Davidovich (Spania) 6-1, 6-4, 6-2; Dusan Lajovic (Serbia) - Marc Polmans (Australia) 6-2, 6-4, 6-3;Yoshihito Nishioka (Japonia) - Daniel Evans (Marea Britanie) 6-4, 6-3, 6-4.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.