Sport

FOTO | Profesorii vrânceni, la dezbateri pe marginea noii legi a educației

Ziarul de Vrancea
27 apr 2023 2179 vizualizări

Trei profesori vrânceni au fost prezenți la discuțiile din cadrul Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților, pe tema sportului școlar și universitar. Cei trei au reprezentat Asociația Profesorilor de Educației Fizică și Sport din Vrancea și au fost invitați la discuții de deputatul Tudor Rares Pop.

Pe 20 aprilie 2023, o delegație a Asociației Profesorilor de Educației Fizică și Sport din Vrancea s-a deplasat la București, pentru a participa la o dezbatere intitulată „Sportul școlar și universitar în contextul dezbaterilor Legilor Educației”. Activitatea a avut loc la Comisia pentru tineret și sport din Camera Deputaților și s-a întins pe parcursul a două ore si jumatate.

Au fost numeroși invitați, reprezentanți ai diferitelor instituții care au legătură cu acest domeniu sensibil aflat în dezbatere: Radu Dumitru Antohi și Stroescu Silviade la Ministerul Sportului, Claudia Georgescu și Constantin Căliman de la Federația Sportului Școlar și Universitar, Virgil Tudor, Silvia Teodorescu și Monica Stănescu de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, Răzvan Burleanu și Florin Șaride la Federația Română de Fotbal, Simona Ardelean de la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, reprezentanți ai Federației Române de Gimnastică, ai Federației Române de Baschet, ai Federației Române de Handbal, Gabriel Zambrii din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Tudor Marta – Fabrica de campioni, reprezentanți ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, ai Uniunii Studenților din România, precum și din partea Federației Asociațiilor Studenților în Drept din România, dar și de la Asociația elevilor din Maramureș. Întâlnirea a fost prezidată de Oana Țoiu, deputat si președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților, mediatorul principal al întâlnirii fiind deputatulBrian Cristian. Au mai avut intervenții deputații Tudor Rareș Pop și Filip Havârneanu.

Profesorii vrânceni au putut fi martori la modul în care unii dintre cei mai importanți reprezentanți ai unor domenii conexe, tangențiale cu sportul școlar și universitar privesc lucrurile în legătură cu acest domeniu de o importanță covârșitoare pentru sănătatea populației școlare, pentru dezvoltarea sportului de masă, dar și a sportului românesc de performanță.

Sportul școlar, în moarte clinică!

S-a vorbit despre faptul ca sportul școlar și cel universitar trebuie să devină domenii prioritare, mai ales că România se află deja pe locul al doilea în Europa la capitolul obezitate infantilă. Au fost numeroase opinii, de la propunerea de a se ajunge la o descentralizare mai pronunțată în ceea ce privește organizarea sportului școlar, până acolo încât să ajungă întreaga responsabilitate și finanțare pe seama Asociațiilor Sportive Școlare, până la identificarea unor cauze ale lipsei de motivație și de implicare a profesorilor ( cauze financiare – fișa de gradație de merit schimbată de așa manieră, încât să stimuleze selecționarea elevilor cu aptitudini pentru sportul de performanță, cauze legate de infrastructură, bază materială, eliminarea orelor de formații sportive și ansamblu sportiv).

 În intervențiile lor, profesorii vrânceni au apreciat inițiativa de a invita la aceste dezbateri și pe cei care vin direct din practică, de pe terenul de sport. Cei trei reprezentanți ai Asociației Profesorilor de Educație Fizică și Sport din Vrancea ( Florin Eufrosie, Cătălin Pîrlea, Mihaela Vlădescu) au fost mai tranșanți în afirmații și au precizat că, din păcate, sportul școlar se află în moarte clinică, o stare tot mai profundă, pe măsură ce trec anii. Modul în care sunt organizate în prezent competițiile școlare conduce la o scădere  tot mai mare a motivației  pentru toții ”actorii” din acest domeniu. Elevii sunt  nemulțumiți de inechitatea competițiilor școlare – lipsa unor șanse egale pentru toți competitorii fiind eliminată din start din pricina confuziei majore care se face, amestecându-se într-un mod de neînțeles sportul de masă cu cel de performanță, nefiind o demarcație clară în legătură cu limita până la care se face sport de masă și de unde începe sportul de performanță. Elevii sunt tot mai dezinteresați de a participa la concursurile școlare și din pricina lipsei unor recompense de natură financiară sau materială ( se pare că bursele de merit care în prezent se acordă elevilor care reușesc să obțină premii la olimpiadele județene și interjudețene, vor suferi o schimbare majoră și criteriile de acordare a acestora se vor înăspri atât de mult, încât se vor împuțina drastic).

Lipsa finanțării, una dintre cauzele demotivării profesorilor

 „Profesorii sunt din ce în ce mai puțin interesați să participe și să organizeze concursuri școlare, deoarece, din păcate, în ciuda faptului că olimpiadele și concursurile fac parte din calendarul oficial al ministerului de resort, acestea nu beneficiază de nici un fel de finanțare în fazele preliminare ale competițiilor (etape pe școală, municipale, județene, interjudețene). Cu alte cuvinte, cheltuielile cu arbitrajul, asistența medicală, acordarea premiilor și alte cheltuieli ce țin de organizarea decentă a unei competiții, sunt lăsate in totalitate pe seama profesorilor. Cadrele didactice de specialitate nu mai beneficiază de ore de ansamblu sportiv și de ore pentru pregătirea formațiilor sportive, adică nu mai sunt plătite pentru pregătirea elevilor, ci totul rămâne să fie realizat în mod benevol, în timpul liber al profesorului. Mai mult decât atât, fișa de gradație de merit, fișă care atribuie profesorului un venit lunar suplimentar destul de substanțial, pe o perioadă de cinci ani, este comună pentru toate cadrele didactice, indiferent de specialitate, fără a se ține seama de faptul că activitatea profesorului de educație fizică și sport este cu mult diferită de a altor specialități și ar trebui să se regăsească printre criteriile de departajare într-un procent mai mare participarea și rezultatele în competițiile sportive școlare”, a precizat profesorul Florin Eufrosie.

Profesorul de educație fizică și sport, autorul primei selecții spre performanță

Tot reprezentanții vrânceni au ținut să transmită în dezbaterea de la Comisia pentru tineret și sport cât de important este rolul profesorului de educație fizică în ceea ce privește realizarea unei selecții eficiente pentru sportul de performanță și sprijinirea acestuia în acest sens.Totodată au ridicat o problemă pe care o consideră esențială și care ar putea sta în calea obținerii unor performanțe semnificative în sportul românesc. Este vorba despre plafonarea vârstei de practicare a sportului de performanță undeva, până la nivelul maximum al juniorilor II, după care foarte mulți sportivi  își pierd motivația și încep să aibă alte priorități printre preocupările lor. Este evident faptul că la acel nivel de vârstă ar trebui să se facă mai multe eforturi pentru stimularea sportivilor de a continua practicarea sportului și obținerea unor performanțe sportive și la categorii de vârstă mai mari, astfel încât să se elimine rezultatele dezastruoase care se pot vedea, din păcate, la aproape toate disciplinele sportive, actualmente, în țara noastră.

Reintroducerea formațiilor sportive școlare, soluție pentru renașterea sportului școlar

„Concluzia personală este că foarte puțini dintre cei care au rol de decizie asupra sportului școlar cât și asupra sportului de performanță cunosc cu adevărat problemele cu care se confruntă aceste două discipline”, a precizat după întâlnire, profesorul Cătălin Pîrlea.  

Acesta a atras atenția că situația spotului școlar și a sportului de performanță este destul de complicată la nivelul factorilor de decizie, atât din punct de vedere terminologic, facându-se confuzie între cei doi termeni, cât și din punct de vedere al scenariilor strategice pentru reluarea activității sportive la nivel de juniori.

Profesorul a mai precizat că amendamentele propuse de către federațiile sportive au vizat doar partea financiară a problemei, lipsa banilor și lipsa dotării bazelor sportive, fară a puncta principala problemă, lipsa bazei de selecție și a ceea ce trebuie făcut pentru a-i atrage pe copii către sportul școlar și apoi către sportul de performanță și de a avea continuitate de la juniori către seniori.

Este cunoscut faptul că și în situațiile în care bazele spotive sunt bine puse la punct, foarte puțini copii își mai doresc să practice un sport, de cele mai multe ori părinții sunt cei care îi împing de la spate, când în realitate copiii ar trebuie să fie cei care să-și dorească să practice un sport. Ca de fiecare dată, castanele se sparg în capul profesorilor de educație fizică, la nivelul factorilor de decizie, noi profesorii de educație fizică, suntem direct raspunzători de faptul că la nivel de juniori nu există selecție și nu există performantă. Suntem direct răspunzători de faptul ca ministerul educației a scos din planul cadru singurul instrument al funcționarii asociațiilor sportive și anume formațiile sportive școlare. În cadrul formațiilor sportive școlare se face prima selecție către echipele reprezentative, care sunt punctul de plecare și baza de selectie către adevărata performantă. Tot noi profesorii de educație fizică suntem direct raspunzători de faptul că nu există continuitate și că foarte mulți selecționați renuntă la a mai face performanță, fie din motive financiare , fie din motive care țin de buna pregătire a profesorilor, respectiv a antrenorilor”, mai afirmă profesorul Pîrlea.

În opinia acestuia Ministerul Educației a greșit atunci când a decis că examenul de bacalaureat nu este așa important în cariera de antrenor. “Trei luni ca stagiu de pregătire sunt suficiente în opinia ministerului și nici practica pedagogică nu este esențială în cariera didactică a unui profesor de educație fizică, potrivit aceluiași minister”, a mai precizat profesorul. 

Este nevoie de investiții materiale și umane

Din păcate, deși au plecat la Comisia pentru sport și tineret cu mari speranțe că vor fi ascultați până la capăt, reprezentanții profesorilor vrânceni nu au avut ocazia să își prezinte toate doleanțele și propunerile, din pricina lipsei de timp și a complexității subiectului. Un asemenea subiect trebuie dezbătut și întors pe toate fețele, astfel încât specialiștii din sistem să poată să tragă niște concluzii clare, obiective și să poată identifica, în cele din urmă, soluții viabile pentru scoaterea din colaps a sportului școlar românesc, fapt care ar resuscita în mod indubitabil și sportul românesc de performanță, care în prezent se află în suferință.

„Initiativa a fost una foarte bună, dar problemele sunt multe și o singură discuție nu rezolvă totul. Am deschis subiecte la care am venit și cu propuneri, dar vom vedea dacă se va concretiza ceva. Considerăm că discuțiile de acest fel ar trebui mai des organizate, că la nivelul ministerelor și federațiilor nu prea se știe cum stau lucrurile de fapt, la bază”, a precizat Mihaela Vlădescu.

Dacă se dorește cu adevărat ca sportul de performanță să mai reprezinte un interes la nivel național si dacă se mai dorește ca sportivii să fie modele pentru cei care practică sportul de masă, iar numărul acestora să fie din ce în ce mai mare într-o societate în care obezitatea este deja o problemă de sănatate publică, atunci trebuie să se știe că trebuie investit, atât material cât și uman. Iar câștigul se va regăsi în sănatatea acestei nații, concluzionează profesorii de educație fizică și sport din Vrancea.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.