Sport

Nu vorbesc aceeași limbă

Ziarul de Vrancea
4 iul 2018 616 vizualizări

Președintele LPF nici nu vrea să audă de schimbarea sistemului competițional propusă de FRF, motivând că nu este pe placul televiziunilor

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că în principiu deținătorul drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I dorește prelungirea contractului actual pentru încă cinci ani și intenționează să păstreze actualul sistem competițional cu 14 echipe. Oficialul LPF a exclus varianta propusă de Federația Română de Fotbal, cu 16 echipe din sezonul 2019-2020, precizând că decizia va fi luată de ligă împreună cu deținătorul drepturilor TV. "Am discutat foarte puțin în Adunarea Generală pentru că am considerat că nu este de comentat această propunere a federației, pentru că Liga Profesionistă de Fotbal împreună cu televiziunile hotărăsc acest sistem competițional, care după cum ați văzut, a dat satisfacție în anii trecuți în ceea ce privește play-off-ul, play-out-ul. împreună cu televiziunile agreăm același sistem. în momentul în care se va semna contractul va fi precizat sistemul. Azi a fost reprezentantul celor care dețin drepturile tv și au intenția de a prelungi pe cinci ani și au zis că sunt de acord cu acest sistem și că în principiu acesta va fi și în 2019”, a spus Iorgulescu.

În locul sistemului cu 16 echipe propus de FRF, Iorgulescu ar prefera unul cu 12 echipe, plus un campionat de tineret și un turneu de sală în perioada de iarnă. În ceea ce privește propunerea FRF de a organiza un meci de baraj pentru participarea în cupele europene între locul VII  din play-out și ultima echipă de pe loc calificabil în Liga Europa din play-off, Iorgulescu a spus că e greu de găsit încă o dată în calendar. „Asta va discuta Liga Profesionistă de Fotbal cu televiziunile și vedem dacă este utilă sau nu. Oricum play-out-ul se termină mai târziu și ar trebui să găsim încă o dată de jucare a acestui meci și până la 30 iunie trebuie comunicate echipele la UEFA care participă în cupele europene. Aici cred că este o problemă”, a mai spus președintele ligii.

Gino Iorgulescu a precizat că înjumătățirea punctelor după sistemul regulat este utilă întrucât diminuează diferențele dintre echipe și campionatul devine mai atractiv: "Antrenorii se plâng doar când au un interes, când semnează contractele nu refuză. Ei sunt în cunoștință de cauză când semnează contractele, ăsta este sistemul. Dacă semnează în altă țară nu spun nimic. înjumătățirea punctelor este foarte utilă pentru că crește interesul pentru campionat, apropiindu-se echipele unele de altele”, a precizat Iorgulescu.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.