Sport

N-a fost ziua Simonei

Ziarul de Vrancea
20 feb 2019 470 vizualizări

Halep a repetat scenariul finalei de la Doha: a câștigat primul set și a pierdut următoarele, de data asta contra Belindei Bencic * Irina Begu a obținut două victorii într-o zi la Budapesta

Simona Halep (2 WTA) a fost învinsă ieri cu scorul de 6-4, 4-6, 2-6 în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Dubai, de către elvețianca Belinda Bencic (45 WTA). După finala de la Doha, Halep a pierdut un alt meci pe care l-a controlat consistent în prima parte. Dar cele nouă partide jucate în mai puțin de două săptămâni și-au pus în mod decisiv amprenta pe rezistența unei jucătoare care nu stă prea bine pe plan fizic. Șapte victorii, dintre care două în FedCup, trei la Doha și două la Dubai, și numai două înfrângeri, finala de la Doha și partida joi, nu reprezintă un bilanț rău, iar Simona Halep se poate considera nemulțumită doar de evoluția cu Elise Mertens, din Qatar. Pentru că în partida cu Belinda Bencic, nu se poate spune că nu a luptat.

Belinda Bencic a început cu același joc cu mingi lungi, ca în partida cu Arîna Sabalenka, din optimi. Românca a încercat să joace mai mult pe reverul adversarei, care nu este neapărat un punct slab, dar este inferior forehand-ului ei, și să lifteze mingile în terenul advers, tactică ce a funcționat o perioadă. Însă Simona a păcătuit intrând exact în jocul răbdător al adversarei de 21 de ani. Jocul de așteptare i-a adus multe succese Simonei, dar de data aceasta, cea care a greșit mai mult a fost favorita. Și dacă mai adăugăm serviciul uneori catastrofal, putem întregi tabloul unui eșec.  În toate cele trei seturi, Belinda a început cu break, dar a avut și ea probleme cu serviciu. Însă, după 4-6 în primul set, serviciul elvețiencei a funcționat perfect exact când avea nevoie, la 4-4 în cel de-al doilea. Setul decisiv a fost început de Simona de la 0-3, cu două jocuri de serviciu pierdute. Cu ultimele resurse, ea s-a apropiat la 2-3, moment în care arena centrală de la Dubai a răsunat de scandările “Simona, Simona”, mai apăsate ca niciodată. Din păcate, Halep nu a mai avut energie pentru mai mult, deși s-a agățat de fiecare punct. Elvețianca a câștigat setul cu 6-2, după două ore și 17 minute de la start. În semifinale, Belinda Bencic va evolua cu învingătoarea meciului dintre spaniola Carla Suarez (26) și ucraineanca Elina Svitolina (6).

În sferturile din partea cealaltă s-a înregistrat o nouă răsturnare incredibilă de situație, după cele care le-a avut protagoniste pe Angelique Kerber (cu Dalila Jakupovic) și Kiki Mladenovic (cu Carla Suarez). De data asta, victima a fost numărul 5 mondial, Karolina Pliskova, iar protagonista, taiwaneza Hsieh Su Wei (31). Asiatica a câștigat primul set cu 6-4, după care Pliskova a câștigat setul secund cu 6-1 și a condus cu 5-1 în “decisiv”. Însă jucătoarea cehă a pierdut șase game-uri la rând și a piedut cu 5-7 fără să aibă nici măcar o minge de meci. Hsieh o va întâlni în semifinală pe jucătoarea cehă Petra Kvitova (4 WTA) care a câștigat ușor (6-4, 6-0) meciul cu Viktoria Kuzmova (Slovacia). Kvitova o poate întrece pe Simona Halep în clasamentul WTA, dacă reușește să câștige trofeul.

La dublu, perechea Darija Jurak / Raluca Olaru (Slovenia / România) a fost eliminată în sferturi, scor 4-6, 5-7, într-o oră și 26 de minute, de surorile taiwaneze Chan Hao Ching și Latisha Chan.

* În turneul de la Budapesta, Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală după ce a învins-o cu scorul de 6-2, 6-3 (în 77 de minute) pe rusoaica Evghenia Rodina (71). Irina va juca în sferturi cu jucătoarea cehă Marketa Vondrousova (81), care a trecut cu 7-6, 3-6, 6-3 de rusoaica Anna Blinkova (105). În sferturi la Budapesta este calificată și Sorana Cîrstea care va juca împotriva Anastasiei Potapova (87 WTA). Dacă își câștigă meciurile, cele două românce se pot întâlni în semifinale. Irina Begu este calificată în semifinale la dublu, în care o are ca parteneră pe kazaha Galina Voskoboeva. Irina și Galina au învins cuplul Danka Kovinic /Erin Routliffe (Muntenegru / Noua Zeelandă) cu scorul de 6-4,7-5. În semifinale, cele două vor juca împotriva echipei Fanny Stollar / Heather Watson (Ungaria / Marea Britanie), învingătoare cu 1-6, 6-3, 10-4 în fața perechii Paula Kania / Iana Sizikova (Polonia / Rusia).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.