Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Blatter, din nou sub lupă

Ziarul de Vrancea
1 mai 2020 822 vizualizări

Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a solicitat Ministerului Public al Confederației elvețiene (MPC) să continue o anchetă care îl vizează pe fostul președinte Sepp Blatter, după ce se renunțase la investigații, a anunțat organismul mondial al fotbalului.

Un raport al poliției obținut miercuri de AFP arată că suspiciunile de „gestiune neloială” la adresa lui Sepp Blatter „au fost bine fondate”, în timp ce MPC a decis să închidă una din cele două anchete care îl vizau pe fostul președinte al FIFA. MPC îl bănuia pe Blatter că a semnat un „contract defavorabil” FIFA cu Uniunea caraibeană de fotbal (CFU).. Reziliat în 2011, acest contract acorda drepturile televizate ale Cupelor Mondiale 2010 și 2014 CFU în schimbul sumei de 600.000 dolari, o sumă considerată sub prețul pieții.

LPF ține la reluarea campionatului

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat, vineri, că depune toate eforturile pentru reluarea campionatului în condiții de siguranță. „Nu se pune problema „înghețării” actualului sezon din culpa LPF sau a celor 14 cluburi, așa încât nu vom ajunge într-un conflict juridic cu partenerul nostru. Ba mai mult, suntem convinși că vom găsi împreună cu EAD.RO INTERACTIVE cele mai bune soluții pentru a evita apariția problemelor economice la nivelul Ligii I Casa în sezonul următor”, se arată pe site-ul forului. Ediția 2019/2020 a Ligii I a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, la fel ca multe alte competiții din întreaga lume.

Ori ca lumea, ori deloc!

Ministrul Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, a declarat că Turul Franței și turneul de la Roland Garros se vor desfășura cu spectatori, iar dacă acest lucru nu va fi posibil din cauza evoluției pandemiei de coronavirus, competițiile vor fi anulate. „Dacă în septembrie lucrurile se îmbunătățesc, toate evenimentele programate în calendar, cum ar fi Turul Franței, Roland Garros sau alte evenimente majore, ar putea fi organizate. Aceste două evenimente necesită spectatori, bilete pentru Roland-Garros, bucurie și entuziasm pentru Turul Franței. Acestea se vot desășura numai dacă există permisiunea de a avea public. Nu se vor ține fără spectatori”, a declarat ministrul. Turul Franței, programat inițial între 27 iunie și 19 iulie, a fost amânat pentru perioada 29 august - 20 septembrie, în timp ce turneul de la Roland Garros, care era programat să aibă loc între 18 mai și 7 iunie, va avea loc în intervalul 20 septembrie - 4 octombrie.

Sugestii de peste Ocean

Președintele CONCACAF, Victor Montagliani, care este și vicepreședinte FIFA, a declaat că în Europa se poate analiza posibilitatea ca sezonul de fotbal să se dispute pe an calendaristic, nu ca acum (toamnă – primăvară). “Aici, în zona CONCACAF sezonul se joacă deja pe an calendaristic. Avem ocazia asta, Cupa Mondială din Qatar va avea loc în noiembrie / decembrie, astfel că ar putea fi o idee. Ar putea fi o soluție care s-ar putea folosi și în Europa și în Africa, este o posibilitate de discutat la nivel național și continental. Nu este o idee de respins, ar putea fi o soluție pentru anii următori”, a spus Montagliani într-un interviu pentru Radio Sportiva, potrivit L’Equipe.

US Open, incert până în iunie

O decizie definitivă privind desfășurarea US Open va fi luată la mijlocul lunii iunie. Turneul american este prevăzut în perioada 31 august-13 septembrie. Organizatorii au precizat că prevăd ca turneul să se desfășoare la data prevăzută, însă, „având în vedere schimbările provocate de pandemia de Covid-19 studiază mai multe scenarii, inclusiv disputarea fără spectatori”. Toate competițiile din circuitele ATP și WTA sunt suspendate până la 13 iulie, transmite News.ro.

Beaumont a fost reales

Englezul Bill Beaumont a fost reales în funcția de președinte al World Rugby, a anunțat, sâmbătă, forul mondial.El a primit 28 de voturi din partea membrilor World Rugby Council, în timp ce contracandidatul său, argentinianul Agustin Pichot, a primit 23. Vicepreședinte al forului a fost ales francezul Bernard Laporte.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.