Sport

Miracolul românesc în Top 50

Ziarul de Vrancea
19 ian 2021 815 vizualizări

Meciul Simona Halep-Lauren Davis este evidențiat de Eurosport

”Miracolul românesc” reușit de Simona Halep împotriva americancei Lauren Davis în 2018, în turul 3 de la Australian Open, a fost inclus de site-ul eurosport.fr într-un top 50 al meciurilor de la acest turneu de Grand Slam pe poziția a 31-a. Simona Halep, lider mondial în acel moment, a învins-o dramatic pe Lauren Davis, în trei seturi, 4-6, 6-4, 15-13. Meciul a stabilit recordul celui mai mare număr de game-uri disputate la Australian Open într-un meci de simplu feminin: 48. Dintre acestea, 28 doar în ultimul set, sufocant din toate punctele de vedere pe căldura de la Melbourne. „Când Lauren Davis, locul 76 mondial, câștigă primul set, lumea își spune că Simona Halep va trebui să tragă tare pentru a evita o eliminare neașteptată. Nimeni însă nu-și imagina ce va urma. Românca se va impune după o luptă de 3 ore și 44 de minute (2 ore și 22 de minute pentru setul decisiv) și după ce a salvat trei mingi de meci. Ea va servi de patru ori pentru victorie. Numărul unu mondial iese de pe teren învingătoare, dar complet epuizată”, scrie site-ul citat. În acel an, Halep a jucat finala la Australian Open, fiind învinsă de daneza Caroline Wozniacki.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.