Sport

Irina a pierdut dureros la Miami

Ziarul de Vrancea
21 mar 2018 916 vizualizări

Begu n-a reușit decât două game-uri în fața americancei Danielle Collins, în timp ce învingătoarea de la Indian Wells, Naomi Osaka, a spulberat-o pe Serena Williams

Irina Begu (37 WTA) a fost învinsă, miercuri, de sportiva americană Danielle Collins (93 WTA), în primul tur al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Irina Begu, care a acuzat o accidentare la umăr, a fost învinsă cu scorul de 1-6, 1-6 după 62 de minute de joc. Collins a jucat în calificări la Miami Open, unde a ajuns după un turneu bun reușit la Indian Wells. Irina Begu rămâne în competiție la Miami, unde va evolua la dublu alături de Simona Halep. Alte două meciuri din primul tur au fost interesante pentru sportivele noastre. Taiwaneza Hsieh Su Wei (61 WTA) a trecut cu 6-4, 7-5 de jucătoarea din Marea Britanie, Katie Boulter (208), scor 6-4, 7-5, după o oră și 39 de minute și a nimerit în fața Soranei Cîrstea (33). Românca a mai jucat odată cu Hsieh, fiind învinsă. Simona Halep a privit cu interes meciul dintre paraguayanca Veronica Cepede (78) și franțuzoaica Océane Dodin (98), un meci în care cele două jucătoare s-au luptat mult pentru victorie. Dodin a câștigat după două ore și 14 minute cu 6-4, 6-7, 6-3. Franțuzoaica a revenit spectaculos de la 1-4 în primul set, iar în cel de-al doilea a servit pentru meci, însă Cepede a obținut tie-break-ul pe care l-a câștigat cu 7-3, însă Océane s-a impus clar în setul decisiv. Meciurile Simonei, Soranei și Monicăi Niculescu s-au disputat în reuniunea de ieri seară. Un rezultat neașteptat pentru mulți a fost noua înfrângere a Serenei Williams. Aflată în fața unei  jucătoare aflată într-o formă de invidiat, Naomi Osaka (22 WTA), fostul număr 1 mondial a fost învins cu 3-6, 2-6. Meciul a durat o oră și 18 minute. Învingătoarea de la Indian Wells a avut, totuși, cuvinte de laudă la adresa marii sale adversare:  "Am fost foarte nervoasă când am intrat pe teren. Dacă nu știați, Serena este jucătoarea mea favorită. Doar să joc împotriva ei este un vis împlinit, este extraordinar că am reușit să câștig. Serena este motivul pentru care m-am apucat de tenis. Am văzut-o de atâtea ori la TV și mereu am susținut-o, așa că a trebuit să mă gândesc că nu joc împotriva ei, ci împotriva altcuiva, iar acest lucru a fost foarte greu", a declarat Osaka. La polul opus, Serena, dezamăgită, poate, că lucrurile nu merg cum pronostica ea, a refuzat să participe la conferința de presă de după meci și riscă o amendă de 1.000 de dolari. După o oră și jumătate, ea a dat publicității un scurt comunicat: "Fiecare turneu este pentru mine o bună ocazie pentru a înțelege ce trebuie să îmbunătățesc pentru a ajunge la cel mai bun nivel. Naomi a făcut un meci mare. Eu continui să progresez în fiecare zi. Mulțumesc fanilor că mă susțin în continuare în fiecare etapă a acestei reveniri incredibile", a scris Serena în acel comunicat. Fostul lider WTA a jucat primul turneu după ce a născut la Indian Wells, unde a fost eliminată în manșa a treia de sora ei, Venus Williams. Feminin, turul I: Wang  Yafang (China) – Marketa Vondrousova (Cehia) 6-3, 6-4; Alison Riske (SUA) – Magda Linette (Polonia) 1-6, 6-2, 6-0; Alizé Cornet (Franța) – Bethanie Sands (SUA) 6-2, 7-5, Viktoria Azarenka (Belarus) – Catherine Bellis (SUA) 6-3, 6-0; Varvara Lepchenko (SUA) – Viktorija Golubic (Elveția) 6-4, 5-7, 7-5; Natalia Vihlianțeva (Rusia) – Rebecca Peterson (Suedia) 7-5, 6-1; Arîna Sabalenka (Belarus) – Madison Brengle (SUA) 6-1, 6-4; Andrea Petkovic (Germania) – Polona Hercog (Slovenia) 6-2, 6-0; Sofia Kenin (SUA) – Stephanie Voegele (Elveția) 6-4, 6-4; Petra Martic (Croația) – Lauren Davis (SUA) 6-1, 7-5; Monica Puig (Porto Rico) – Samantha Stosur (Australia) 6-3, 6-4. Turul II: Angelique Kerber (Germania) – Johanna Larsson (Suedia) 6-2, 6-2; Christina McHale (SUA) – Barbora Strycova (Cehia) 6-1, 6-4; Anastassija Sevastova (Letonia) - Alizé Cornet (Franța) 7-5, 6-4; Agnieszka Radwanska (Polonia) –Alison van Uytvanck (Belgia) 6-3, 7-6; Karolina Pliskova (Cehia) – Ekaterina Makarova (Rusia) 7-5, 7-5; . Amanda Anisimova (SUA) s-a retras din competiție, profitând spaniola Garbiñe Muguruza. Masculin: Pierre Hugues-Herbert (Franța) – Taylor Fritz (SUA) 7-6, 6-4; Matthew Ebden (SUA) – Gilles Simon (Franța) 6-3, 6-7, 7-5; John Millman (Australia) – Peter Gojowczyk (Germania) 2-6, 6-4, 6-4; Michael Mmoh (SUA) – Chris Eubank (SUA) 4-6, 6-4, 6-4; Jérémy Chardy (Franța) – Rogerio Silva (Brazilia) 6-3, 7-6; Nicolas Jarry (Chile) – Cameron Norrie (Marea Britanie) 7-6, 6-2; Benoît Paire (Franța) – Mischa Zverev (Germania) 1-6, 6-1, 6-2; Liam Broady (Marea Britanie) – Bjorn Fratangelo (SUA) 7-6, 6-3; Vasek Pospisil (Canada) – Ivo Karlovic (Croația) 7-6, 7-6; Jared Donaldson (SUA) – Markos Baghdatis (Cipru) 6-3, 6-4; Denis Shapovalov (Canada) – Viktor Troicki (Serbia) 6-3, 6-7, 7-6; Yuichi Nishioka (Japonia) – Alex de Minaur (SUA) 6-2, 6-4; Nicola Kuhn (Spania) – Darian King (Barbados) 7-6, 6-4; Leonardo Mayer (Argentina) – Donald Young (SUA) 3-6, 6-4, 6-2; Evgheni Donskoi (Rusia) – Aljaz Bedene (Slovenia) 7-5, 6-4;


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.