Sport

Impresii „la rece” cu antrenorul handbaliștilor de la CSM Focșani 2007, după meciul de la Bacău

Cătălin VLĂDESCU
24 sep 2018 1359 vizualizări

Când l-am rugat pentru prima dată pe Sandu Iacob să împărtășească pentru suporterii focșăneni impresiile după partida contra Clujului, i-am spus că toată lumea își dorește declarații „la cald”. Eu însă eu o să-l rog să ne ofere, întotdeauna, impresii „la rece”, atunci când lucrurile se liniștesc, când meciul cu pricina este revăzut și întors pe toate fețele sale, cu luciditatea și rigurozitatea care-l caracterizează. După meciul de la Bacău, câștigat de băieții noștri, ceea ce îi menține pe primul loc în clasamentul Ligii Zimbrilor la handbal masculin, Sandu Iacob s-a arătat mulțumit de evoluția băieților și în faza de atac pozițional

 „Am luptat și ne-am atins obiectivul în acest joc. Suntem mulțumiți de constanța pe care am avut-o în primele trei meciuri din campionat, pe faza de apărare. Am descoperit în partida de la Bacău și potențialul pe care îl avem în fazele de atac pozițional, reușind să înscriem din atac pozițional mai multe goluri decât am făcut-o în precedentele jocuri, lucru care ne mulțumește. În schimb, în partida de la Bacău nu am mai înscris la fel de multe goluri ușoare, asta și din cauza replierii bune pe care a izbutit-o adversarul nostru. Suntem foarte bucuroși că am reușit să împărtășim din nou bucuria victoriei cu suporterii noștri, care au venit de la Focșani și cărora le mulțumim încă o dată. Este un lucru în echipă, de multe ori, între noi ca sportivi, antrenori, staff administrativ și suporteri. Suntem foarte mulțumiți că avem ocazia să ne bucurăm împreună și că avem ocazia să trăim emoții, până acum doar pozitive, împreună. Mulțumim pentru tot! ”, a declarat Sandu Iacob, după meciul de la Bacău, în exclusivitate pentru suporterii focșăneni, familia de la sală.

Fără îndoială, clasamentul după trei etape arată extraordinar pentru noi, dar adevăratele examene abia acum încep pentru echipa noastră. Urmează o serie de jocuri pe care oamenii se așteaptă să le câștige adversarii noștri, o serie de jocuri în care presiunea nu mai este la noi, ci la ei! Da! Acesta este un lucru care lucrează pentru noi. După cum arată jocul nostru acum, am încredere deplină în băieții noștri, în echipa tehnică, în staff-ul administrativ, nu se poate ca la finalul lunii octombrie, după meciul de acasă cu campioana Dinamo, atunci când seria de foc din campionat se va încheia, băieții noștri să nu iasă onorabil, cu capul sus și...cel mai important, cu alte puncte în clasamentul Ligii Naționale. Dar despre toate acestea vom mai discuta. Multă baftă, băieți! 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.