Handbaliștii de la CSM Focșani 2007 au aflat când își vor relua activitatea competițională
Handbaliștii de la CSM Focșani 2007 își vor relua activitatea competițională în termen de 7 zile de la reinstaurarea stării de normalitate în România.Informația apare într-un comunicat al Federației Române de Handbal (FRH).Până atunci conform aceleiași surse ”orice formă de antrenament efectuat în sălile de handbal, săli de forță, sau alte spații închise este strict interzisă.”
Federația Română de Handbal a publicat miercuri și joi două comunicate referitoare la activitățile membrilor afiliați, în contextul stării de urgență de pe teritoriul României, ca urmare a pandemiei de COVID-19. Astfel, miercuri, FRH a transmis că ”orice formă de antrenament efectuat în sălile de handbal, săli de forță, sau alte spații închise este strict interzisă.” Joi, FRH a publicat un nou comunicat, prin care se anunță amânarea turneelor finale ale Cupei României, programate inițial pentru luna aprilie, precum și decalarea turneului final al handbalistelor junioare I, care ar fi urmat să se dispute în intervalul 8-12 aprilie. De asemenea, federația a făcut următoarele precizări: ”F.R.H. se află într-un proces continuu de analizare a scenariilor posibile pentru a putea finaliza sezonul competițional 2019-2020, cu toate competițiile organizate sub egida sa. În acest sens și indiferent de scenariul care va putea fi aplicat, activitatea competițională se va relua în termen de 7 zile de la reinstaurarea stării de normalitate.”
Sursa: frh.ro
Text informații:handbalmania.ro