„Hagi are un stil dictatorial”
Bogdan Stelea nu s-a împăcat cu modul de conducere a lui Hagi la Viitorul și cu „presiunea negativă” pusă pe jucători
A petrecut puțin timp pe banca celor de la Viitorul, despărțirea producându-se din cauza diferențelor de idei dintre el și Gică Hagi. Bogdan Stelea a discutat despre modul cum conduce Hagi clubul său din Liga 1, fostul portar al tricolorilor precizând că este vorba despre un stil „dictatorial”. Stelea s-a aflat la cârma Viitorului la debutul sezonului 2014-2015 al Ligii 1 la fotbal. A rezistat doar patru etape, perioadă în care a bifat două remize și două înfrângeri. Și-a dat demisia rapid, invocând diferența de stil pe care o are față de Gică Hagi. În plus, cel supranumit”Arnold” a mai spus că prin plecarea sa de la Viitorul a salvat o prietenie. „M-a afectat perioada de la Viitorul, pentru că venisem cu multe iluzii și credeam că se pot face anumite lucruri. Dar nu s-a putut. Hagi are un stil dictatorial. Însă asta i-a adus succes, cel puțin în România, și e de respectat. Ne-am dat seama că, dacă aș fi continuat, am fi putut ajunge la anumite animozități. Ne-am fi putut strica și prietenia, da, dar ne-am fi reparat-o în timp oricum. Vedeam total diferit felul în care trebuia să mă comport cu jucătorii. El crede că jucătorul tânăr trebuie să crească cu o anumită presiune. Pot să înțeleg, dar în niciun caz nu sunt de acord cu una gratuită. Nu îmi doresc să dau senzația unui tânăr că-l tratez cu superioritate doar pentru că eu pot și sunt într-o anumită postură”, a spus Bogdan Stelea. „Acum îmi dau seama că noi n-am ajuns să facem lucruri extraordinare, întrucât de mici am crescut cu o presiune negativă. În momentul în care un jucător tânăr e supus unei presiuni permanente o să ajungă să clacheze. Mulți din generația mea au clacat tocmai din această cauză. La noi, discursul începea mereu cu «Trebuie să facem asta»„, a mai spus Stelea. (Hot News)