Sport

FRH a tăiat nodul gordian

Ziarul de Vrancea
17 mai 2020 892 vizualizări

Oficialii handbalului au decis să nu acorde titlurile de campioană și să acorde locurile europene conform unor clasamente incomplete * CSM București va ataca hotărârea la toate instanțele

Federația Română de Handbal a decis, ieri, să nu acorde titlurile de campioană în acest sezon în Liga Națională masculină și feminină, a anunțat CS Dinamo. „Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a votat astăzi (cu 11-5) să nu se acorde titlul național în ediția 2019-2020 a Ligii Naționale, nici la masculin, nici la feminin. Este greu de digerat o astfel de decizie, în condițiile în care am dominat clar campionatul, dar împreună cu suporterii noștri vom ieși mai puternici din această criză”, a arătat clubul „alb-roșu” pe Facebook. Competițiile, întrerupte de pandemia de coronavirus, nu se vor mai relua. Dinamo (21 de meciuri) conducea în clasament în liga masculină, cu 55 de puncte, fiind urmată de Potaissa Turda (22 de meciuri), cu 50 de puncte și de CS Minaur Baia Mare (23 de meciuri), cu 43 de puncte. La feminin, SCM Râmnicu Vâlcea (18 meciuri) și CSM București (17) ocupau în această ordine primele două locuri, la egalitate de puncte, 43, despărțite fiind de golaveraj. CS Minaur Baia Mare (18) ocupa locul III, cu 36 de puncte.

SCM Râmnicu Vâlcea va evolua în Liga Campionilor, iar CSM București va solicita probabil un wild card pentru aceeași competiție. Cei de la CSM București sunt indignați de decizia federală: „Este o decizie nedreaptă care ne dezavantajează. Eram echipa favorită să câștigăm titlul în acest sezon, și singurul motiv pentru care eram pe locul II în acest moment, îl reprezenta faptul că aveam un meci mai puțin disputat decât alte echipe. O restanță pe care cel mai probabil am fi câștigat-o. Sper să primim wild-card si să jucăm în Liga Campionilor în sezonul viitor, acolo unde ne este locul și ar fi trebuit să fim calificate direct”, a notat marea jucătoare CristinaNeagu pe Facebook. Multipla campioană la atletism, în prezent director general al CSM București, Gabriela Szabo, a transmis, luni, după decizia FRH de a încheia sezonul 2019-2020 fără stabilirea campioanei, că hotărârea forului va fi atacată „prin orice mijloace” de către club: Directorul general al CSM București consideră că, prin decizia luată luni, FRH a arătat că „nu îi pasă de munca unor jucătoare, de eforturile unui club reprezentativ nu doar pentru handbalul românesc, ci pentru întreg sportul românesc, a arătat că nu îi pasă de handbal”. În final, Gabriela Szabo a precizat că CSM București își rezervă dreptul de a ataca prin orice mijloace hotărârea FR Handbal, prin care a fost stabilită ierarhia sezonului 2019-2020 în Liga Florilor.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.