Foto | Juniorii de la CSM Focșani 2007, câștigători la Festivalul „Șah în Școală și în Mall - Ploiești Shopping City”
Festivalul „Șah în Școală și în Mall - Ploiești Shopping City" la șah rapid a avut loc duminică, 17 martie, la Ploiești.
La întrecere au luat startul 140 de copii și juniori legitimați și nelegitimați. Competiția s-a desfășurat pe patru grupe: Turneul A - jucători legitimați din ciclul gimnazial și liceal (omologat FIDE), Turneul B - jucători legitimați din ciclul primar și grădiniță (omologat FIDE), Turneul C - jucători nelegitimați din ciclul gimnazial și liceal, Turneul D - jucători nelegitimați din ciclul primar și grădiniță, în sistem elvețian pe parcursul a 6 runde, 10min+5sec/mutare pentru fiecare jucător.
Organizatorii, Ploiești Shopping City, Grupul Observatorul Prahovean, CS Gambitul Damei Iași, Asociația Județeană de Șah Prahova și Clubul Sportiv Universitar Ploiești au oferit premii primilor clasați, dar și pe diferite categorii de joc.
Sportivii de la CSM Focșani 2007 au obținut următoarele rezultate:
La Turneul A:
- Ionel-Dragoș Călin, locul I clasele IX-XII, cu 4 puncte.
- Costică-Alexandru Călin, locul II clasele IX-XII, cu 4 puncte;
- Yannis-Raphael Grecu, locul I clasele VII-VIII, cu 3 puncte;
Felicitări și baftă în continuare tuturor!
Informații și fotografii transmise de Elena-Adelaida Isac președintele secției de șah a CSM Focșani 2007