Fostul fotbalist și arbitru vrâncean Ionică Serea este șofer de camion în Germania. A fost la amicalul FCSB - PAOK, disputat în Olanda
Vrânceanul Ionică Serea are 54 de ani. A fost arbitru FIFA, iar în anii 2000, mai ales în a doua jumătate, unul dintre centralii de top. El a venit să vadă meciul amical de antrenament FCSB-PAOC Salonic: 1-1, disputat miercuri, 5 iulie 2023 seară în Olanda, la Swolgen, o localitate aflată la granița cu Germania. Aici a fost interpelat de jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor care au publicat un articol despre el pe site-ul publicației.
„Sunt plecat din țară de 8 ani. Aici, în Germania, sunt de vreo 6 ani și jumătate. Ne place, mie și familiei, mult de tot. Înainte, până să ajungem aici, am fost în Scandinavia, dar acolo nu m-am acomodat deloc, iernile erau prea dure, prea frig, am plecat”.
Are un job stabil în Germania, despre care spune că e foarte bine plătit. „Sunt șofer de camion. Lucrez 8 ore pe zi, de la 6 dimineața până la ora 2:00 după prânz. Astăzi, cum am terminat programul, cum m-am urcat în mașină și am venit la amical, aici”, le-a explicat vrânceanul Ionică Serea jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor.
Citiți articolul publicat pe site-ul gsp.ro despre fostul fotbalist și arbitru vrâncean Ionică Serea accesând titlul alăturat:CE APARIȚIE! Un personaj dispărut de peste 10 ani din fotbalul românesc, care a făcut și închisoare, a venit la amicalul FCSB - PAOK: „Sunt șofer de camion în Germania și joc fotbal în Liga a 8-a”
Articolul are atașată și o galerie foto intitulată :GALERIE FOTO. Cum arată în prezent Ionică Serea, fostul arbitru implicat în scandaluri de proporții. Imagini în exclusivitate surprinse în Olanda de fotoreporterul GSP
Citiți și:EXCLUSIV - INTERVIU IONICA SEREA:Tot timpul am luat-o de la zero. Nu m-a ajutat nimeni!-articol publicat în Ziarul de Vrancea în anul 2011
Deranjat de declarațiile lui Serea, Dan Dumitru îl va reclama la FRF;
Închisoare cu suspendare pentru foştii arbitri Serea şi Martiş
Fostul arbitru Serea, reținut pentru 24 de ore în dosarul Penescu