Sport

Deep Serv Cîmpineanca a câştigat liga de minifotbal

Dan Chiriac
23 iun 2019 2060 vizualizări

Sâmbătă au avut loc finalele Ligii de old-boys. De la ora 16.00 s-a disputat  finala mică ce a opus echipele Soveja și Finanțele. A fost un meci spectaculos, cu răsturnări de scor şi încheiat la egalitate, 4-4.  Soveja s-a impus după o lungă serie de lovituri de departajare. Sîmbătă în finala mare, de la ora 17.00, s-au întâlnit Deep Serv Câmpineanca și Bari Salon. Echipa din Câmpineanca își dorea să repete succesul din ultimele două sezoane. Cu un lot puternic, echipa pregătită de Jani Oltinau a decis soarta partidei încă din prima repriză, când a condus cu 4-1. Repriza a doua a fost mai echilibrată, iar cei de la Bari Salon s-au apropiat la 4-3. Deep Serv Câmpineanca va participa la faza finală a campionatului naţional, la Drobeta Turnu Severin, iar obiectivul la turneul final este un loc pe podium. Lotul formaţiei campioane îi cuprinde pe Ştefan  Leu, George Sîrbu, fraţii Ion şi Daniel Vetrea, Ionuţ Constantinescu, Tudorel Ivan, Adrian Toma, Dăniţă Denis Iulian, Sorin Gîrboiu, Titi Câmpanu, Ionuţ Olaru, Romică Bunică. Antrenor: Jani Oltianu. Managerul formaţiei este Marian Spînu. Premierea a fost făcută de Viorel Ion, fostul jucător de la Steaua, Oţelul şi Gloria Buzău şi de organizatorul turneului, Jani Oltianu. Echipele au primit cupe, diplome şi şampanii. Cel mai bun jucător al turneului a fost Romică Bunică. Partidele finale au fost vizionate şi de noul prefect al judeţului, Ticu Constandache, un mare iubitor al fotbalului, sport care l-a practicat în tinereţe. 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.