Sport

Cu musca pe căciulă ?

Ziarul de Vrancea
20 nov 2018 505 vizualizări

FRF a dezmințit, într-un comunicat afirmația că nu s-a știut că naționala trebuia să bată la două goluri diferență pentru a urca în urna a treia, fiind deranjată de comentariile din presă pe această temă

Federația Română de Fotbal și selecționerul Cosmin Contra susțin că jucătorii au fost informați înaintea partidei cu Muntenegru că au nevoie de două goluri diferență pentru a rămâne în urna a treia la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului European. Afirmațiile vin după ce marți seara fundașul Cristian Manea declarase, la finalul meciului, că nu știa că naționala României ar fi avut nevoie de o victorie la un scor mai mare.

Staff-ul echipei naționale a cunoscut foarte bine situația României în Liga Națiunilor înaintea partidei cu Muntenegru. De asemenea, jucătorii au fost anunțați atât la ședința tehnică din preziua meciului, cât și la cea premergătoare partidei, că e nevoie de o victorie la două goluri diferență pentru a avea șanse de a fi în urna a treia la tragerea la sorți pentru Euro 2020”, se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al FRF.

Selecționerul Cosmin Contra a explicat o înlocuire ciudată în finalul partidei, care a amplificat discuția: “Am decis înlocuirea lui Keșeru pe final pentru că acesta făcuse un efort considerabil până atunci, iar introducerea lui Tudor Băluță a însemnat urcarea lui Stanciu pe o poziție mai avansată, unde avea o mai mare libertate de ajunge aproape de poarta adversă. La fel ca și la partida cu Lituania, am început meciul de la Podgorica cu doi atacanți, pentru că obiectivul nostru a fost clar, acela de a câștiga și de a marca cât mai multe goluri! Repet: am știut de ce intrăm pe teren, ce trebuie să obținem. Din păcate, nu am reușit să mai marcăm”. Mijlocașul Nicolae Stanciu afirmă că jucătorii români au încercat să câștige la o diferență cât mai mare de scor în Muntenegru: „Am știut cu o zi înainte de meci că avem nevoie de o victorie la două goluri și cred că s-a văzut acest lucru după felul în care am abordat jocul, după numărul șanselor create și a jocului ofensiv pe care l-am practicat. Știam importanța unei victorii la două goluri. Noi am luptat până la final pentru obiectivul nostru și ne-am bucurat pentru evoluția bună și un an încheiat fără înfrângere”.

România a învins marți seara, Muntenegru, cu scorul de 1-0, în ultima partidă a grupei Ligii Națiunilor, dar mai avea nevoie de încă un gol pentru a se păstra în urna a III-a pentru tragerea la sorți a preliminariilor pentru EURO 2020. În urma rezultatelor din celelalte grupe ale Ligii Națiunilor, România a căzut în grupa a patra la tragerea la sorți pentru preliminarii.

Selecționerul Cosmin Contra nu are preferințe la tragerea la sorți a grupelor preliminariilor, care va avea loc la 2 decembrie: "Vom vedea după tragerea la sorți, poate nu vom așa o grupă grea și poate în fiecare urmă valorică sunt și adevrsari mai accesibili. Nu-mi doresc nimic, vom vedea după tragerea la sorți. Ne putem califica cu această atitudine, cu dorința băieților de a câștiga fiecare meci putem să ne batem cu orice echipă.", a spus Contra

 

Urnele pentru preliminarii

Urna Ligii Națiunilor (4): Elveția, Portugalia, Olanda, Anglia

Urna 1 (6): Belgia, Franța, Spania, Italia, Croația, Polonia

Urna 2 (10): Germania, Islanda, Bosnia-Herțegovina, Ucraina, Danemarca, Suedia, Rusia, Austria, Țara Galilor, Cehia

Urna 3 (10): Slovacia, Turcia, Irlanda, Irlanda de Nord, Scoția, Norvegia, Serbia, Finlanda, Bulgaria, Israel

Urna 4 (10): Ungaria, România, Grecia, Albania, Muntenegru, Cipru, Estonia, Slovenia, Lituania, Georgia

Urna 5 (10): Macedonia, Kosovo, Belarus, Luxemburg, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Moldova, Gibraltar, Insulele Feroe

Urna 6 (5): Letonia, Liechtenstein, Andorra, Malta, San Marino

Cele patru echipe din urna Ligii Națiunilor vor fi trase la sorți pe prima poziție în grupele A, B, C și D, ceea ce înseamnă că vor avea două date libere pentru a juca în faza finală a Ligii Națiunilor, în luna iunie. Echpele din urnele 2-5 vor fi trase pe pozițiile lor în cele zece grupe, iar cele din urna 6 vor juca în grupele F-J. La finalul fazei grupelor preliminare, echipele de pe primele două locuri în cele zece grupe se vor califica la Campionatul European din 2020.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.