Clemență pentru Corona?
Jucătoarele brașovene care au folosit laser intravenos ar putea scăpa cu suspendări reduse, deoarece și- au recunoscut vina
Handbalistele echipei Corona Brașov, suspectate că au folosit o procedură interzisă de regulamentele antidoping, vor primi suspendări de cel puțin șase luni, și asta datorită faptului că au recunoscut că au folosit terapia cu laser intravenos. În general pentru astfel de situații, regulamentul (WADA) prevede pedepse maxime de patru ani, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale. „Pentru manipularea sângelui, categorie la care se încadrează ele, spune clar, patru ani de suspendare, și nu acceptă mai puțin de un an. Dar este posibil ca ele să primească sub un an, se încearcă șase luni, pentru că nu au ascuns procedura. Niciuna dintre ele nu a ascuns că ar fi făcut această procedură, deci există această scuză, să spunem așa, nu au știut la ce se expun, au fost de bună credință. Vom vedea ce va fi, pe 15 ianuarie va avea loc un nou termen al Comisiei de Audiere, care este independentă și e formată din persoane cu specialitate juridică. Singura instituție care poate colabora cu această comisie este WADA. Mai sunt de audiat martori, nu i-am audiat pe toți. Nu pot spune clar când se va da o decizie, e posibil ca la jumătatea lunii februarie”, a declarat sursa citată.
Sportivele care s-au autodenunțat, declarând că au fost supuse terapiei cu laser intravenos, interzisă de regulamentele internaționale, vor beneficia cel mai probabil de clemență din partea membrilor comisiei. Naționala feminină de handbal a României ar fi avut mai mult de suferit în cazul în care ANAD nu ar fi făcut public cazul înaintea Campionatului Mondial din Japonia.
„Bineînțeles că exista riscul ca naționala de handbal să aibă mai mult de suferit de pe urma acestui caz. Păi gândiți-vă când a făcut ANAD anunțul: dacă l-ar fi făcut după începerea Campionatului Mondial, și fetele ar fi jucat, toate rezultatele ar fi fost anulate. Acum nu mai există riscul ca naționala să aibă de suferit pentru că, din câte știu eu, niciuna dintre jucătoare nu a efectuat proceduri de manipulare a sângelui înainte de meciurile de calificare”, a mai spus sursa citată. La jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, jucătoarele echipei Corona Brașov au fost implicate într-un caz de dopaj după ce au efectuat la clinica IOMED Clinique terapia cu laser de joasă frecvență, interzisă de regulamentele Agenției Mondiale Antidoping. Clubul Corona Brașov a fost exclus din grupele Cupei EHF de Federația Europeană de Handbal (EHF), dar și din Liga Națională.