Sport

Argint și bronz la Universiadă

Ziarul de Vrancea
28 aug 2017 487 vizualizări

Discobolul Alin Firfirică a pierdut în penultima încercare titlul la Taipei, iar ștafeta feminină de 4X400 m s-a clasat pe locul III în urma descalificării Ucrainei

Atletul Alin Firfirică a obținut ieri medalia de argint în proba de aruncare a discului, la Universiada de la Taipei, aceasta fiind a noua medalie pentru delegația României. Firfirică a obținut argintul cu o aruncare de 61,13 metri, reușită din a doua încercare. În finală, atletul român a fost devansat de americanul Reginald Jagers ,cu 61,24 m, locul al treilea fiind ocupat de ungurul Robert Tamas Szikszai, cu 60,91 m. Alin, care a realizat cel mai bun rezultat al calificărilor (61,98 m) a avut o evoluție constant bună în cele șase aruncări, majoritatea trecute de 60 de metri. În tentativa a cincea a fost depășit de americanul Reginald Jaggers, cu 11 centimetri.

 

În finala probei de 4X400 m, echipa României, formată din Sanda Belgyan, Camelia Gal, Anamaria Nesteriuc și Bianca Răzor, a cucerit medaliile de bronz.

Inițial echipa României a ocupat locul patru, dar a făcut constetație și echipa Ucrainei, aflată pe locul al doilea, a fost descalificată.  Tricolorele au fost cronometrate cu timpul de 3:34,16, fiind devansate de Polonia, 3:26, 75 și Mexic, 3:33,98. În proba de 5.000 metri, atletul Nicolae Soare (medaliat cu argint la 10.000 m) s-a clasat pe locul IV

România a ajuns la un bilanț de trei medalii de aur, două de argint și cinci de bronz, cucerind până acum la Taipei medalii doar la gimnastică artistică și atletism.  Două medalii de aur au fost cucerite de gimnasta Larisa Iordache, la individual compus și la sol, o altă medalie de aur a fost adjudecată de atleta Alina Rotaru, la săritura în lungime, argintul a fost obținut de atletul Nicolae Soare, în proba de 10.000 m, și de Alin Firfirică la aruncarea discului, iar medaliile de bronz au fost câștigate de gimnaștii Larisa Iordache (bârnă), Andrei Muntean (sărituri), atleții Andrei Gag (aruncarea greutății) și Bianca Răzor (400 m) și ștafeta feminină de 4x400 m. România participă la ediția a 29-a a Universiadei de vară cu o delegație de 121 de persoane, dintre care 91 de sportivi. Sportivii români concurează la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo pe apă masculin, gimnastică artistică, scrimă și judo. La ediția din 2015, de la Gwanju (Coreea de Sud), România a obținut șapte medalii (una de aur, trei de argint, trei de bronz), ocupând locul 29 în clasamentul pe națiuni.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.