Sport

Piţurcă se inspiră de la "Bătrana Doamnă"

Ziarul de Vrancea
11 nov 2013 402 vizualizări
Selecţionerul doreşte ca tricolorii să joace în barajul cu Grecia la fel cum a făcut-o Juventus în partida cu Napoli * Chiricheş nu va juca primul meci şi are şanse mici să prindă returul *

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, ieri într-o conferinţă de presă, că Vlad Chiricheş are o fractură de piramidă nazală şi are nevoie de cel puţin şase zile de pauză, subliniind că speră ca înlocuitorul acestuia la barajul cu Grecia să se ridice la nivelul fotbalistului de la Tottenham.  "Chiricheş are fractură şi necesită cel puţin şase zile de pauză. Vom vedea gravitatea şi vom decide dacă ne vom putea baza în al doilea meci pe el. Toţi băieţii sunt bine din punct de vedere medical. Unii nu au jucat în acest sfarşit de săptămană, asta este situaţia, ne adaptăm. Planurile le faci în momentul în care ai toţi jucătorii la dispoziţie. într-o mare măsură lipsa lui Chiricheş sper să nu se vadă, dar cu siguranţă se va face simţită. Cel care îl va înlocui sper să se ridice la nivelul lui. Am vorbit aseară cu el, mi-a spus că azi va merge la alt specialist şi să se vadă cum este a doua zi, cum se manifestă nasul, cert este că are fractură. Ne doream să nu fie aşa, dar această fractură necesită şase-şapte zile de pauză. Pe urmă trebuie să-şi facă mască, cinci-şase zile nu poate zbura cu avionul", a declarat Piţurcă. Fundaşul echipei Tottenham Hotspur, Vlad Chiricheş, a suferit, duminică, o fractură de piramidă nazală, în timpul meciului Tottenham-Newcastle, iar selecţionerul naţionalei Romaniei, Victor Piţurcă, a decis să-l înlocuiască cu dinamovistul Dragoş Grigore în lotul pentru meciurile de baraj cu Grecia.
Piţurcă exemplifică modul în care ar vrea să joace tricolorii prin meciul Juventus - Napoli, scor 3-0: "Juventus, pe tot parcursul jocului, s-a apărat cu toţi jucătorii în 30 de metri de poarta lor, dar cand a avut mingea a atacat. Asta vreau şi eu de la echipa naţională. Strategia unui joc nu este să jucăm doar defensiv. în funcţie de adversar, ambele faze trebuie făcute foarte bine. Toţi ne dorim să marcăm. Ca să ajungem la CM trebuie să marcăm", a spus selecţionerul, menţionand că jucătorii trebuie să fie la fel de concentraţi în ambele meciuri. "Sunt două jocuri şi trebuie să fiu extrem de atent, amandouă meciurile trebuie jucate la aceeaşi intensitate. Îmi doresc să marcăm în Grecia, să vedem dacă vom reuşi. Dacă nu vom marca, chiar dacă s-ar termina jocul cu scorul de 0-0, nu ar fi o opţiune din partea noastră", a completat Piţurcă. El a menţionat că mijlocaşul Costin Lazăr l-a informat că jucătorii greci convocaţi de la PAOK Salonic sunt foarte obosiţi. "Am discutat tot timpul cu Lazăr, pentru că Goian nu prea îi cunoaşte. Lazăr e zi de zi cu cinci-şase internaţionali greci, dar nu a avut multe lucruri să-mi spună. Cert este că şi el şi cei de la PAOK sunt într-o stare avansată de oboseală. Aşa mi-a spus şi s-a văzut şi în meciul cu Olympiakos. Grecii au şi experienţa şi valoarea de partea lor. Noi? Cu jocul nostru suntem mai inventivi", a subliniat Piţurcă.
Victor Piţurcă nu crede că naţionala Greciei îşi va schimba stilul de joc pentru partida cu Romania. "E foarte circumspect antrenorul Greciei după meciul jucat anul trecut cu noi. Au lipsit mai mulţi jucători atunci, am revăzut meciul de cateva ori. Echipa Greciei a jucat cu noi în acel meci amical exact cum au făcut-o de-a lungul preliminariilor din grupa lor. Am făcut un joc foarte bun, am reuşit să marcăm şi ne-am mai creat destul de multe ocazii. Nu cred că va mai fi acelaşi scenariu, dar sper să fie. Ne gandim tot timpul de ce manieră vor juca grecii, însă ei au un joc specific al lor din care cu greu mai pot ieşi. Eu cred că vor juca de aceeaşi manieră în care au făcut-o în ultimii doi ani. E mai greu să vină cu altceva în plus", a adăugat Piţurcă, care speră ca Bogdan Stancu să înscrie şi la echipa naţională, după ce a făcut-o pentru cea de club.
Cele două meciuri din play-off-ul de calificare la turneul final al Cupei Mondiale din 2014, contra Greciei, sunt programate la 15 noiembrie, ora 21.45, pe Stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu şi la 19 noiembrie, ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

CAS
Vine şi Pantilimon!
Portarul echipei Manchester City Costel Pantilimon a fost chemat la naţionala Romaniei pentru meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale din 2014, după ce stelistul Ciprian Tătăruşanu a acuzat unele probleme la coloana lombară.  FRF a obţinut acceptul clubului englez pentru convocarea lui Pantilimon. Astfel, după ce Pantilimon se va alătura lotului, în cantonamentul de la Mogoşoaia se vor afla, începand de astăzi 25 de jucători, patru dintre ei fiind portari.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.