Sport

MOZAIC STII SPORTIVE: Bucur şi Marica, în lotul lui Piţurcă

Ziarul de Vrancea
30 aug 2013 449 vizualizări
Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat, ieri, lotul de 23 de jucători pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, din acesta făcand parte şi jucătorul echipei Kuban Krasnodar, Gheorghe Bucur, şi atacantul Ciprian Marica, liber de contract.

Bucur şi Marica nu s-au aflat pe lista cu convocările de principiu, anunţată la 22 august. Lotul pentru partidele cu Ungaria şi Turcia este următorul: Tătăruşanu, Lung, Lobonţ (portari), Măţel, Luchin, D.Grigore, Papp, Găman, Goian, Chiricheş, Raţ, Latovlevici (fundaşi), Bourceanu, Pintilii, Ad. Popa, Tănase, Hoban, Torje, Maxim (mijlocaşi), Alexe, Bucur, Stancu, Marica (atacanţi).  Jucătorii sunt aşteptaţi de sambătă pană luni, la pranz, la Centrul Tehnic Naţional al FRF de la Mogoşoaia.


Furtună la Viitorul

Tehnicianul Cătălin Anghel a demisionat de la FC Viitorul, echipă pe care o antrena din decembrie 2009. "Cătălin Anghel nu a mai dorit să continue la noi. A vrut să ia o pauză după trei ani în care a condus echipa, probabil şi din cauza rezultatelor din acest început de sezon. Nu se pune problema ca Gheorghe Hagi să fie antrenor, el va ajuta echipa ca şi pană acum. Pană la reluarea campionatului vom găsi o soluţie", a declarat preşedintele FC Viitorul, Pavel Peniu.  Alături de Cătălin Anghel de la FC Viitorul a plecat şi preparatorul fizic Ciprian Prună. Cătălin Anghel antrena echipa din decembrie 2009, reuşind promovarea în Liga I.
 
Bucur, pasator şi marcator

Atacantul Gheorghe Bucur a marcat un gol şi a dat o pasă decisivă în partida pe care echipa rusă Kuban Krasnodar, antrenată de Dorinel Munteanu, a caştigat-o, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), în faţa formaţiei olandeze Feyenoord Rotterdam, în manşa secundă a play-off-ului Ligii Europa. Kuban Krasnodar s-a calificat în grupele competiţiei cu scorul general de 3-1. Bucur, care a jucat tot meciul, a înscris golul doi în minutul 50 şi a dat pasa decisivă la reuşita lui Popov din minutul 19. Atacantul roman a primit un cartonaş galben, în minutul 41. Pentru Feyenoord a înscris Pelle, în minutul 7.

Platini şi mercato

Preşedintele UEFA, Michel Platini, vrea ca lumea fotbalului să se gandească la "ceva mai sănătos" pentru a evita sumele prea mari pe piaţa transferurile şi transformarea jucătorilor în "produse". "Eu mereu mi-am dus contractele la bun sfarşit. Astăzi unii jucători devin produse. Noi toţi, şi în primul rand FIFA, trebuie să ne gandim la ceva mai sănătos. Astăzi s-a ajuns ca jucătorii să nu mai aparţină cluburilor, ci unor societăţi financiare sau unor persoane, este o întoarcere în urmă cu 50 de ani, este o ruşine, totul a devenit o mare afacere. Este nesănătos ca un club să nu mai includă un jucător în lot pentru a-l forţa să plece şi astfel să reuşească un transfer", a declarat Platini la Monaco.  Platini nu a dat niciun exemplu, însă este cazul formaţiei Olympique Lyon, care l-a exclus din lot pe atacantul Bafetimbi Gomis pentru a-l obliga să se transfere la altă echipă.

Doliu în atletismul romanesc

Antrenorul de atletism Emil Stănilă, de la LPS Alba Iulia, care a pregătit-o pe mărşăluitoarea Ana Maria Groza, la Jocurile Olimpice din 2004, a murit la doar 52 de ani, a anunţat, ieri, Federaţia Romană de Atletism.  Emil Stănilă a fost antrenor şi profesor la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, specializat în probele de fond şi marş.  Printre atleţii pe care i-a pregătit au fost multiplii campioni naţionali Ioan Mărginean şi Ana Maria Groza, componentă a lotului olimpic al Romaniei, la JO din 2004. Ca sportiv, Emil Stănilă a caştigat opt titluri naţionale la juniori şi tineret, între anii 1980-1983.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.