Sport

Scoateţi romanii în stradă!

Ziarul de Vrancea
13 mar 2013 829 vizualizări
Astăzi, de la ora 22:05, Chelsea - Steaua meciul retur din optimile de finală ale Ligii Europa * partida va fi transmisă în direct de ProTV, DigiSport 1 şi DolceSport 1

Steaua lui Reghecampf încearcă astăzi pe stadionul "Stamford Bridge" să realizeze încă o minune în această ediţie a Ligii Europa şi anume dublarea eliminării "lăncierilor" din Amsterdam cu o performanţă similară asupra deţinătoarei Ligii Campionilor, Chelsea FC Londra. Rezultatul din tur, victorie stelistă cu 1-0 în urma unui gol marcat din penalty de Raul Rusescu, le dă speranţe bucureştenilor, însă echipa de pe "Stamford Bridge" are un lot net superior şi publicul de partea sa. Dacă Steaua poate reuşi să treacă şi de Chelsea, depinde în primul rand de atitudinea jucătorilor roş-albaştri, dar şi de alţi factori, printre care, la loc important, stă atitudinea celor de la Chelsea faţă de competiţie. S-au făcut speculaţii precum că echipa patronată de Roman Abramovici n-ar prea fi interesată de această competiţie, prea minoră pentru o învingătoare de Liga Campionilor, că scopul primordial este îmbunătăţirea situaţiei în clasament şi accesul în ediţia următoare a "UEFA Champions League", sau mai ales caştigarea FA Cup, cea mai bătrană competiţie fotbalistică a lumii, pentru care englezii au un cult imens. Totuşi, englezii sunt englezi şi nu se pot da la o parte din competiţie, chiar dacă uneori îşi mai menajează unii titulari pentru partide considerate mai importante. Apoi, echipa de pe "Stamford Bridge" nu are prea multe şanse de a-şi cosmetiza sezonul cam tulburel şi nu-şi poate permite să dea vreuneia cu piciorul. "Last, but not least", cum ar spune englezul, antrenorului Rafa Benitez, detestat de suporteri, îi cam tremură rămurica de sub picioare şi nu-şi permite experimente. Dacă am îmbrăţişa varianta comodităţii, repriza excelentă realizată de Chelsea în Cupa Angliei în fieful legendar de pe "Old Trafford" este un motiv de linişte. Echipa lui Rafa va primi pe ManUnited acasă şi eliminarea "diavolilor" este posibilă şi ocupă primul loc în preocupările imediate ale clubului. Dacă Manchester ar fi caştigat acel meci, unica şansă de dregere a busuiocului pentru Chelsea rămanea "Europa League". Finalul acelui meci de pe "Old Trafford" a arătat o Chelsea atat de ofensivă cum nu s-a mai văzut din vremurile lui Gullit, iar schimbarea sistemului din 4-2-3-1 în 4-1-4-1, prin sacrificarea marelui Lampard, a arătat (dacă mai era nevoie) că spaniolul Benitez nu-i antrenor de ici-colea. Se prea poate ca Rafa Benitez să repete figura tactică de la Manchester pentru a forţa victoria şi calificarea.
Steaua? Reghecampf nu schimbă nimic din punct de vedere tactic, că n-are ce schimba. Fără un varf de careu autentic, cu puţine variante în linia de mijloc şi cu un cuplu de închizători bătuţi în cuie, tanărul tehnician nu se poate juca precum în meciurile cu Molde sau (mai ales) Stuttgart, acolo unde experimentele l-au costat scump. El va trebui să aleagă calea bătătorită, apărare fermă şi contraatacuri periculoase, fiindcă un gol stelist pe "Stamford Bridge" poate să deconecteze puternica echipă londoneză.
În orice caz, pentru Steaua există două variante: dacă va obţine calificarea, va scoate romanii în stradă, după miezul nopţii; dacă nu, va ieşi cu fruntea sus din Europa. Ceea ce nu se poate spune despre Chelsea şi această mică-mare diferenţă poate fi un avantaj.
Formaţiile probabile
Chelsea: Cech - Ivanovic, D. Luiz, Terry, A.Cole - Mikel - Mata, Oscar, Ramires, Hazard - Torres. 
Steaua: Tătăruşanu - Rîpă, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Popa, Chipciu, Tănase - Rusescu.
Arbitru: Stéphane Lannoy (Franţa).
Celelalte meciuri din manşa retur
Ora 19:00: Rubin Kazan - Levante (în tur, 0-0, DigiSport 3), Zenit St. Petersburg - FC Basel ( 0-2, DigiSport 1, DolceSport 1)
Ora 20:00: Inter Milano - Tottenham Hotspur (0-3, Digi Sport 2)
Ora 22:05: Girondins Bordeaux - Benfica Lisabona (0-1), Fenerbahçe Istanbul - Viktoria Plzen (1-0), Lazio - VfB Stuttgart ( 2-0, DigiSport 2, DolceSport 2), Newcastle United - Anji Mahacikala (0-0). 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
roman100%, acum 4061 zile, 11 ore, 48 minute, 40 secunde
Hai Steaua! SUNT MÂNDRU DE TINE! Fa-ma sa ies pe strada in miez de noapte cain anii 94 când eram student si vedeam meciurile echipei nationale la CM pe un TV sport. Adu-mi aminte de tineretea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.