Sport

Echipa României, locul 7, la jumătatea FOTE 2013

Ziarul de Vrancea
20 feb 2013 789 vizualizări
Oficialităţile au tras concluziile ieri după prima jumătate a Festivalului care are loc la Braşov pană vineri u medaliile obţinute de sportivul roman Emil Imre sunt mandria organizatorilor

Factorii responsabili cu organizarea şi desfăşurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE 2013) de la Braşov au fost prezenţi miercuri la întâlnirea cu presa, pentru concluziile desprinse la jumătatea competiţiei. Atat preşedintele Comitetului de organizare, George Scripcaru, cat şi preşedintele Comisiei Festivalului Olimpic al Tineretului European, din cadrul Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene, Guido de Bondt, au declarat că sportivii şi antrenorii sunt mulţumiţi de organizare, iar iubitorii sportului de calitatea competiţiei. „Avem zero reclamaţii pentru transport, zero reclamaţii pentru cazare, zero reclamaţii pentru calitatea competiţiei. Este un lucru întotdeauna greu de obţinut, pentru că nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea. Am o experienţă vastă în organizări de competiţii şi spun cu mâna pe inimă că toţi cei care au contribuit la organizarea festivalului, merită respectul şi, la final, aplauze.”, a declarat Ioan Dobrescu, secretar general al COSR. Cât priveşte partea sportivă, preşedintele COSR, Octavian Morariu, a apreciat că infrastructura pusă la punct pentru festival rămâne pentru sportivi şi pentru publicul larg din ţară. „Echipa României se clasează pe locul 7, la jumătatea competiţiei, ceea ce este extrem de meritoriu. Dacă privim că după noi sunt echipe precum Elveţia sau Norvegia, suntem mândri de clasarea României. Vom vedea pe ce loc terminăm vineri, dar până acum cred că am putut adăuga unei bune organizări, o parte a noastră foarte bună, pentru care merită felicitări sportivul Imre Emil, antrenoarea lui şi toată federaţia. Apoi, locul opt la sărituri cu schiurile e un lucru foarte bun, pentru că este pentru prima dată când participăm la astfel de concurs.”, a declarat Octavian Morariu. Patinatorul Emil Imre, sportivul român care a obţinut o medalie de aur şi una de argint la short track la FOTE 2013, a urcat în valoare printr-un program finanţat de Comitetul olimpic, după cum s-au lăudat cei de la COSR.  „A fost într-un stagiu de pregătire în Coreea de Sud, susţinut de Comitetul Olimpic. Asta nu reduce cu nimic talentul sportivului şi priceperea antrenoarei lui.”, a precizat Ioan Dobrescu, secretar general al COSR. De altfel, Emil Imre va primi, pe langă premiile oferite de statul roman, şi un premiu suplimentar din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român de 5.000 euro, iar antrenoarea sa Maria Bogyo va fi premiată cu suma de 3.000 euro. Festivalul Olimpic pentru Tineretul European, cel mai mare eveniment sportiv pentru tineret din România, a început pe 17 februarie şi se va încheia vineri, 22 februarie. La competiţiile de schi alpin, patinaj sau hochei, organizate la bazele sportive de la Râşnov, Poiana Braşov, Cheile Grădiştei şi Predeal, participă peste 900 de sportivi de pe continent. Ieri, la proba de patinaj artistic fete, sportiva rusă Maria Staviţkaia a urcat în varful ierarhiei, cu 54,13 puncte. Pe locul doi se află Anias Ventard (Franţa) cu 46,86 puncte, iar pe trei este Maria Katharina Herceg (Germania), cu 44,28 puncte. Denisa-Maria Sandu, reprezentanta României, s-a clasat pe locul 17, în competiţia care are loc la Patinoarul din Poiana Braşov. Denisa-Maria Sandu a obţinut un punctaj de 32,31 puncte şi se află pe locul 17 din 28 de participante. Joi după-amiază se va desfăşura programul liber.  (C. MARIN, D. CHIRIAC)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.