Sport

Mirnîi sau Mergea ?

Ziarul de Vrancea
17 sep 2012 514 vizualizări
începand din sezonul următor, Horia Tecău nu va mai face pereche cu suedezul Robert Lindstedt * de asemenea, se destramă şi cel mai bun cuplu al anului în tenis, cel format din Daniel Nestor şi Max Mirnîi

Tenismanul Horia Tecău a declarat, ieri, că începand din 2013 nu va mai face pereche cu suedezul Robert Lindstedt, alături de care a jucat trei finale consecutive la Wimbledon, urmand ca Turneul Campionilor să fie ultima competiţie la care vor participa împreună. "Am auzit că deja au apărut ştiri că nu voi mai face cuplu cu Robert. Am preferat să nu vorbim pană la Turneul Campionilor, pentru că mai avem cateva competiţii la care vom participa şi nu am vrut să anunţăm asta", a spus Tecău. Întrebat dacă este adevărat că va forma o echipă cu tenismanul Max Mirnîi din Belarus începand din 2013, Tecău a răspuns: "Nu pot confirma aceste informaţii".Site-ul tennis.com a anunţat că Max Mirnîi şi canadianul Daniel Nestor îşi vor încheia colaborarea la finalul acestui an, după două sezoane petrecute împreună, perioadă în care au caştigat de două ori titlul la Roland Garros şi au ajuns pe prima poziţie în clasamentul ATP. "Max nu va juca întregul sezon la anul, el este puţin sceptic din cauza problemelor la umăr. E puţin greu pentru mine să stau pană în ultima secundă şi să văd ce va face, astfel că m-am decis să schimb", a spus Nestor, care a caştigat 79 de turnee de dublu în carieră. Nestor a mai dezvăluit că începand de anul viitor sarbul Nenad Zimonjici va juca împreună cu Robert Linstedt, în timp ce Mirnîi va evolua alături de Horia Tecău.
Horia Tecău (27 de ani) şi Robert Lindstedt (35 de ani) joacă împreună din martie 2010, perioadă în care cei doi au caştigat zece turnee, printre care şi cel de Masters Series de la Cincinnati. De asemenea, cei doi au mai disputat alte nouă finale. în total, Tecău are 13 turnee caştigate. Sambătă, Horia Tecău a făcut pereche pentru prima oară în ultimii patru ani cu Florin Mergea, alături de care a caştigat turneul de dublu pentru juniori de la Wimbledon, în partida cu Finlanda, contand pentru menţinerea în Grupa I zona euro-africană. Max Mirnîi (35 de ani) a caştigat în carieră 45 de turnee, dintre care şase de Grand Slam (de patru ori la Roland Garros şi de două ori la US Open).
Clasamentele tenisului
Cea mai bine clasată romancă în topul WTA este, în continuare, Sorana Cîrstea, locul 30 după o ascensiune de două locuri. Deşi nu şi-a revenit, după accidentare, la forma care a consacrat-o, Monica Niculescu a urcat şi ea un loc şi se află pe poziţia 46, o ascensiune egală cu cea a Simonei Halep, care a ajuns pe locul 49. Avem, deci, trei romance în Top 50, dar cea mai spectaculoasă ascensiune (28 de locuri!) o are Irina Begu, după victoria de la turneul din capitala Uzbekistanului. Irina a urcat 28 de locuri şi a ajuns pe poziţia 59. Ultima romancă din prima sută a clasamentului WTA este Alexandra Dulgheru, pe locul 85, în coborare un loc.  În Top 200 WTA mai figurează două jucătoare din Romania. Edina Gallovits-Hall se menţine pe locul 114, iar Mădălina Gojnea a urcat 11 poziţii şi se află pe locul 198. La dublu, Monica Niculescu este pe locul 35, iar Irina  Begu se află pe poziţia 41, cu 2.175 de puncte.
În clasamentul ATP, Victor Hănescu a urcat 17 locuri în urma caştigării turneului de la Banja Luka şi se află pe locul 80, iar Adrian Ungur a înregistrat o coborare de trei locuri şi se află pe poziţia 105. La dublu, Horia Tecău se află pe locul VI, la egalitate cu partenerul său, suedezul Robert Lindstedt.
Top 10 WTA: 1 (1). Viktoria Azarenka (Belarus) – 10.265 p; 2 (2).Maria Şarapova (Rusia) - 8.435 p; 3 (3). Agnieszka Radwanska (Polonia) - 8.295 p; 4 (4). Serena Williams (SUA) – 7.900 p; 5 (5). Petra Kvitova (Cehia) - 6.690 p; 6 (6). Angelique Kerber (Germania) – 5.085 p;  7 (7). Sara Errani (Italia) - 4.755 p;  8 (8). Li Na (China) - 4.526 p; 9 (9). Samantha Stosur (Australia) – 4.200 p; 10 (10). Marion Bartoli (Franţa) - 3.800 p.
Top 10 ATP: 1 (1). Roger Federer (Elveţia) – 11.805 p; 2 (2).Novak Djokovic (Serbia) – 10.470 p; 3 (3). Andy Murray (Marea Britanie) - 8.570 p; 4(4). Rafael Nadal (Spania) – 7.385 p; 5 (5). David Ferrer (Spania) – 5.960 p; 6 (6). Tomas Berdych (Cehia) - 4.965 p; 7 (7). Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) – 4.520 p; 8 (8). Juan Martin del Potro (Argentina) – 3.850 p; 9 (9). Janko Tipsarevic (Serbia) - 3.285 p; 10 (10). John Isner (SUA) - 2.610 p 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.