Sport

Copil reaprinde speranţele

Ziarul de Vrancea
14 sep 2012 561 vizualizări
După prima zi, Romania - Finlanda 1-1 în meciul de Cupa Davis de la Cluj

Jucătorul Victor Crivoi (354 ATP) a pierdut ieri primul meci din întalnirea Romania - Finlanda, baraj de menţinere în Grupa I a a Zonei Euro-africane a Cupei Davis. Cel mai bun jucător finlandez, Jarkko Nieminen (fost număr 13 mondial, în prezenr 39 ATP) a caştigat partida cu Crivoi cu scorul de 7-5, 6-1, 6-2. Crivoi a început bine meciul, a condus cu 4-1 în primul set, dar finlandezul şi-a revenit în mană şi a caştigat cu 7-5, reprezentantul Romaniei fiind depăşit net şi în celelalte seturi.  "Jarkko e jucător foarte experimentat. A avut şi el emoţii, dar şi eu, iar apoi a început să joace în forţă.  Suprafaţa este puţin cam lentă, s-a jucat mult de pe fundul terenului şi am obosit. Este foarte greu să pregăteşti un astfel de meci în patru-cinci zile. Am încredere în Marius Copil, în meciul doi de azi, iar eu trebuie să mă concentrez şi să mă refac cat mai repede pentru meciul de duminică", a spus Crivoi, care s-a arătat deranjat de încurajările venite din public între servicii. La randul său, finlandezul a spus că  nu a ştiut la ce să se aştepte de la tenismanul roman, dar a precizat că este fericit că la final a fost învingător. "Am ştiut că Victor Crivoi va juca foarte solid, de pe fundul terenului, dar sincer să fiu nu am ştiut la ce să mă aştept cu adevărat. A servit bine la început, a fost agresiv, dar am fost fericit că treptat am revenit în meci şi am caştigat. A fost un meci greu şi pentru că a fost primul şi sper ca echipa noastră să continue la fel cu victorii. La începutul săptămanii am avut probleme cu căldura din sală, dar antrenament cu antrenament m-am adaptat, iar azi nu am mai resimţit-o", a spus jucătorul finlandez.
Însă scorul după prima zi a partidei de la Cluj este 1-1, pentru că Marius Copil (215 ATP)  l-a depăşit în patru seturi pe Harri Heliovaara (325) după un meci dramatic, scor 2-6, 6-4, 6-2, 6-3. Copil a început mai slab partida cedand setul inaugural, apoi şi-a intrat  în mană. El a avut emoţii în ultimul set, cand finlandezul a condus cu 3-0. Cand toată lumea se gandea la un set decisiv, Marius a revenit şi n-a mai lăsat nici un game adversarului său. Cel mai probabil, decisivă va fi partida de dublu, care se dispută astăzi de la ora 15:00, între perechea romană Horia Tecău / Florin Mergea şi cuplul finlandez Jarkko Nieminen /Timo Nieminen (sau Heliovaara).  Maine de la ora 13:00 se joacă partidele Copil - Nieminen şi Crivoi - Heliovaara. Întalnirea poate fi urmărită pe TVR1.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.