Sport

Un pas spre grupe

Ziarul de Vrancea
9 sep 2012 518 vizualizări
Echipa HCM Constanţa a învins, sambătă, cu scorul de 33-22, campioana Italiei, SSV Bozen, într-un meci din cadrul turneului preliminar de la Constanţa de calificare în grupele Ligii Campionilor la handbal masculin.

 Golurile campioanei Romaniei au fost marcate de Csepreghi - 6, Criciotoiu - 5, Dragicevici - 4, Toma - 4, Cutura - 3, Sadoveac - 3, Humet - 2, Val - 2, Simicu - 1, Stavrositu - 1, Angelovski - 1, Sabou - 1. Portarul Mihai Popescu a avut 13 intervenţii, iar Ionuţ Stănescu 5 intervenţii. În al doilea meci de sambătă disputat în Sala Sporturilor din Constanţa, Tatran Presov (campioana Slovaciei) a învins, cu scorul de 35-20 (11-8), campioana Israelului, Maccabi Srugo Rishon Lezion, la care sunt legitimaţi doi romani, interul Marian Filip şi portarul Vasile Strat. În urma victoriei cu Bozen, HCM Constanţa a acces în finala mare a turneului, care a avut loc aseară.


Vise, vise...


Naţionala de baschet masculin a Romaniei a fost învinsă, sambătă, la Sarajevo, de reprezentativa Bosniei, scor 58-93 (24-57), în penultima partidă din grupa D a preliminariilor CE din 2013.  Romania n-a avut nicio şansă la Sarajevo, în faţa unei săli arhipline, din oraşul natal al antrenorului Mladen Ostojici După 13-2 (min. 4), zarurile păreau deja aruncate, iar eforturile echipei Romaniei, lipsită de aportul lui Vlad Moldoveanu (accidentat), au fost inutile. Bosnia îşi juca biletul calificării la turneul final, în timp ce Romania, aflată după 19 de ani într-o campanie de Divizia A europeană, nu a putut s-o stopeze. Meciul a curs într-un singur sens, iar victoria gazdelor a venit firesc, după 40 de minute în care publicul a asistat şi la faze specifice concursurilor de slam-dunk, reuşite de favoriţi. Bosnia a încheiat meciul şi cu juniori pe teren, în timp ce Romania a găsit cu greu resurse să lupte pană la final, cu orgoliul rănit şi o calificare doar visată. Au marcat pentru Romania: Drăguşin 17 puncte, Silvăşan 15, Mandache 10, Andrei 8, Paul 4, Popescu 2, Baciu 2. Tricolorii vor juca ultima partidă din preliminariile CE de anul viitor în 11 septembrie, la Sibiu, cu Letonia.


Nimic nou la volei


Naţionala de volei masculin a Romaniei a fost învinsă, sambătă, la turneul din Grecia, de reprezentativa similară a Muntenegrului, scor 0-3 (-21, -20, -16), după 78 de minute de joc, în preliminariile CE 2013. Tricolorii se află la al treilea eşec în cadrul turneului elen, primele două fiind înregistrate în faţa gazdelor, cu 2-3 şi în disputa cu Finlanda, 0-3.  Al doilea şi ultimul turneu al grupei D va fi găzduit de Finlanda. Caştigătoarea grupei se va califica la turneul final, iar echipa de pe locul secund va susţine meci de baraj tur-retur (între 17-29, respectiv 24-26 mai 2013), cu formaţia de pe locul secund în grupa B. Însă echipa feminină a caştigat al treilea meci din cadrul turneului de la Piatra Neamţ, din aceeaşi competiţie. După 3-0 cu Portugalia şi 3-1 cu Croaţia, tricolorele au învins cu 3-1 (-26, 23, 18, 22) după două ore şi cinci minute, echipa Marii Britanii. Celălalt turneu va avea loc în Croaţia.

Duckadam s-a întors acasă


Fostul portar al echipei de fotbal Steaua Helmuth Duckadam a fost externat, sambătă dimineaţă, din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde vineri a fost supus unei intervenţii chirurgicale la antebraţ. Helmuth Duckadam a spus că se simte bine după operaţie şi că se bucură că poate pleca acasă atat de repede.  "Acum trebuie să continui tratamentul şi să mai fac nişte investigaţii la Bucureşti", a declarat, sambătă, Duckadam, care le-a mulţumit încă o dată medicilor care l-au tratat.  Duckadam a chemat, joi, ambulanţa pentru a fi transportat la spital după ce, în timp ce se afla cu fiica sa în varstă de patru ani pe faleza din Constanţa, a vrut să o ia în spate. El a spus că s-a forţat un pic şi, date fiind problemele anterioare pe care le-a avut la braţul drept, un cheag de sange i-a blocat circulaţia la antebraţ.


Armstrong nu mai are voie nici la maraton


Ciclistul Lance Armstrong, radiat pe viaţă de Agenţia Americană Antidoping (USADA), nu va fi acceptat la startul maratonului de la Chicago, la 7 octombrie, au anunţat organizatorii competiţiei. "Radierea pe viaţă de către USADA presupune şi interdicţia de participare la cursele organizate sub egida federaţiei de atletism din SUA, drept urmare şi maratonul de la Chicago", se arată într-un comunicat semnat de directorul competiţiei, Carey Pinkowski. Purtătorul de cuvant al lui Armstrong, Mark Fabiani, a declarat pentru site-ul runnersworld că organizatorii cursei l-au avertizat pe sportiv. Lance Armstrong, care de cand a fost radiat pe viaţă a participat la o competiţie VTT de amatori, a concurat la maratonul de la New York în 2006 şi 2007 şi la cel de la Boston în 2008.

Ward l-a sfăramat pe Dawson


Pugilistul american Andre Ward şi-a păstrat titlurile WBA şi WBC la categoria supermijlocie, învingandu-l pe compatriotul său, Chad Dawson, prin KO tehnic în repriza a zecea, sambătă, la Oakland. Ward, care în decembrie 2011 a caştigat turneul Super Six, are acum în palmares 26 de victorii, dintre care 14 înainte de limită. Chad Dawson a înregistrat a doua înfrangere din carieră, din 35 de meciuri. Pugilistul din Hartswille deţine centura WBC la categoria semigrea şi a fost nevoit să piardă în greutate pentru a-l înfrunta pe Ward la supermijlocie. "El este mult mai rapid decat mă aşteptam. Doream să boxez cu cel mai bun şi el este cel mai bun. Credeam că mă simt bine la 76 de kilograme, dar nu am reuşit să avansez", a declarat Dawson


Dată în judecată de părinţi


Părinţii atletei americane Tianna Madison, campioană olimpică la Londra în proba de ştafetă 4x100 metri, au depus plangere împotriva fiicei lor la un tribunal din Cleveland, pentru calomnie. Robert şi Jo Ann Madison au decis să apeleze la justiţie după ce sportiva a declarat public că a fost maltratată şi furată de părinţii ei. Cei doi au reclamat daune de 25.000 de dolari. Robet şi Jo Ann Madison au precizat, în plangerea ce îl vizează şi pe soţul atletei, că au fost întotdeauna părinţi iubitori şi atenţi.
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.