Sport

S-au stabilit centrele de examen pentru Bac-ul picaţilor

Ziarul de Vrancea
27 iul 2012 795 vizualizări
Absolvenţii de liceu vor susţine examen în cinci centre, iar în două le vor fi corectate tezele u şi în această sesiune candidaţii sunt supravegheaţi video

1.765 de absolvenţi de liceu s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat. Potrivit unei situaţii a Inspectoratului Şcolar Judeţean, 343 dintre aceştia sunt elevi care au terminat liceul în acest an dar nu au intrat în prima sesiune din cauza corigenţelor, iar restul sunt atat din seria curentă, picaţi în prima sesiune, cat şi din seriile anterioare. Inspectoratul Şcolar a aprobat ieri, în şedinţă, centrele de examen şi de evaluare. Astfel, în judeţ vor funcţiona cinci centre de examen la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focşani (unde vor susţine examen elevii de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, Colegiul Tehnic „Gh. Balş„ Adjud, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobeşti, Liceul Pedagogic „Spiru Haret” şi Colegiile Cuza şi Unirea), la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Focşani (unde vor susţine examen absolvenţii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, Grupului Şcolar Dumitreşti, Grupului Şcolar Agricol Odobeşti şi Grupului Şcolar „G. G. Longinescu”), la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focşani (unde vor susţine examen absolvenţii colegiului gazdă, ai Liceului de Arte Plastice, Liceului Teoretic  şi Liceului Tehnologic Panciu, Colegiului Economic şi Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focşani), la Colegiul Auto „Traian Vuia” Focşani (unde susţin examen elevii şcolii gazdă, ai Grupului Şcolar Mărăşeşti şi ai Grupului Şcolar Vidra) şi la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focşani, unde susţin examen 314 absolvenţi ai unităţii de învăţămant. Lucrările vor fi corectate în două centre: la Colegiul Naţional Unirea, unde vor ajunge 929 de teze, şi la Şcoala „Anghel Saligny” Focşani unde vor ajunge 811 teze. Şi în această sesiune atat candidaţii cat şi evaluatorii vor fi supravegheaţi video. Preşedintele comisiei judeţene de bacalaureat este inspectorul general adjunct al IŞJ, Luminiţa Balaban, iar vicepreşedinte – inspectorul de fizică Ion Ionaşcu. Sesiunea de toamnă a bacalaureatului începe pe 20 august cu proba A – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba romană şi continuă pe 21-22 august cu proba de limba străină, proba de calculator pe 23-24 august. Probele scrise încep pe 27 august, iar afişarea rezultatelor se face pe 2 august. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.