Sport

Ne-au luat-o sarbii înainte!

Ziarul de Vrancea
18 iun 2012 525 vizualizări
Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, ieri, gazda turneului final al Campionatului European feminin din luna decembrie, Serbia fiind preferată de forul continental, într-o competiţie pentru drepturile de organizare la care a participat şi Romania.

"După negocierile purtate cu federaţia sarbă, EHF anunţă că turneul final feminin va avea loc în Serbia, între 4-16 decembrie", se arată în comunicatul EHF.Pentru organizarea CE din luna decembrie s-au luptat 11 naţiuni, după ce Olanda a renunţat, invocînd problem financiare: Croaţia, Danemarca, Macedonia, Islanda, Norvegia, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia şi Suedia.  Turneul final din Serbia se va desfăşura în oraşele Belgrad, Nis, Vrsac şi Novi Sad, gazdele competiţiei similare masculine de la începutul acestui an.  EHF a mai precizat după alegerea Serbiei drept gazdă că ultimul loc la turneul final, care aparţinea iniţial Olandei, ca ţară gazdă, a fost acordat Islandei, Serbia fiind deja calificată din preliminarii.  Celelalte echipe calificate sunt Germania, Romania, Muntenegru, Rusia, Franţa, Macedonia, Suedia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Ucraina, Spania şi Norvegia, în calitate de

Trofeu pentru rugbişti


Naţionala de rugby a Romaniei a cîştigat trofeul IRB Nations Cup pentru prima oară în istorie, după ce a învins Italia A, scor 17-13, duminică, pe stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti. În alte două meciuri de la IRB, Argentina Jaguars a trecut de Rusia, scor 33-9, iar Portugalia a fost învinsă, scor 7-35, de Uruguay.


Orădenii vor juca Liga Campionilor


Campioana Romaniei la polo, CSM Oradea, va evolua în grupele preliminare ale Ligii Campionilor, potrivit anunţului de luni al forului european de profil (LEN). LEN a anunţat formatul şi programul ediţiei 2012-2013 din Liga Campionilor, cea mai puternică întrecere pentru cluburi, în care se va afla la start şi CSM Oradea. Ediţia din 2012-2013 va avea 24 de echipe, campioanele din Serbia, Muntenegru, Ungaria, Italia, Croaţia, Spania, Germania, Romania, Olanda, Macedonia, Turcia şi Grecia, cărora li se vor alătura şi ocupantele locului secund din Serbia, Muntenegru, Ungaria, Italia, Croaţia, Spania, Grecia şi Germania. Aceste 20 de echipe sunt calificate automat în runda a doua a preliminariilor, faza grupelor. Cele patru locuri rămase vacante vor fi completate cu echipe din primul tur preliminar, care vor fi cunoscute după partidele din intervalul 14-16 septembrie. 


CSM Bucureşti, în Liga Balcanică


Echipa de baschet masculin CSM Bucureşti va reprezenta Romania, în premieră, în ediţia 2012-2013 a Ligii Balcanice, în locul formaţiei BC Timişoara, care a jucat sezonul trecut în competiţie, fiind la un pas de a trece de faza grupelor. Bănăţenii, datorită faptului că au jucat finala Diviziei A şi a Cupei Romaniei, vor evolua în preliminariile FIBA Eurochallenge.  CSM Bucureşti a încheiat sezonul trecut din Divizia A pe locul şapte, fiind eliminată în primul tur din play-off, chiar de BC Timişoara.  Ediţia 2011-2012 a Ligii Balcanice a fost cîştigată de israelienii de la Galil Gilboa.

Decizii în scandalul din fotbalul Italian


Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) a penalizat, luni, echipa Pescara cu două puncte, în timp ce patru jucători au fost suspendaţi cinci ani pentru implicarea lor în "Calcioscommesse", scandalul meciurilor aranjate din fotbalul italian.  Alte două echipe au fost sancţionate de FIGC. Novara, care a retrogradat în Serie B, va începe sezonul cu o penalizare de patru puncte, iar Albinoleffe, din liga a treia, cu una de 15 puncte, a anunţat un comunicat al FIGC. Patru jucători au fost suspendaţi pentru cinci ani, în cadrul acestei proceduri disciplinare: Luigi Sartor, care a juca în prima ligă, Mario Cassano, Alessandro Zamperini şi Nicola Santoni. Această suspendare de cinci ani este cea mai dură sancţiune dictată jucătorilor. Alţi fotbalişti au fost suspendaţi între 4 şi 6 meciuri. În total, 21 de echipe de fotbal şi 52 de jucători au fost sancţionaţi. Deciziile FIGC, constînd în suspendări, puncte de penalizare sau amenzi, pot fi atacate cu recurs.

Plangere împotriva lui Nalbandian


Poliţia britanică a deschis o anchetă după ce a fost depusă o plangere pentru agresiune împotriva tenismenului argentinian David Nalbandian, care a rănit, duminică, un arbitru de linie după ce a lovit cu piciorul scaunul în care stătea acesta, la finala turneului de la Queen's. "Am fost informaţi despre un incident petrecut la Aegon Championships în 17 iunie. O plangere a fost depusă şi poliţia a deschis o anchetă", a anunţat Scotland Yard, luni, într-un comunicat. Nalbandian şi-a pierdut cumpătul după ce nu şi-a fructificat serviciul în setul al doilea. El a lovit puternic cu piciorul un panou publicitar aflat pe gazon în jurul scaunului arbitrului de la linia de fund a terenului. Arbitrul a recepţionat panoul în gleznă şi a părăsit terenul cu o plagă însangerată în zona tibiei. Jucătorul argenitinian a fost descalificat pentru acest gest, în momentul în care cîştigase primul set cu 7-6 (3) şi era condus în cel de-al doilea cu 3-4. Adversarul său, croatul Marin Cilic, a fost declarat învingător. Nalbandian a părut confuz, dar scuzele sale nu l-au împiedicat pe supervizor să-l descalifice pentru conduită nesportivă.



 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.