Sport

Gorjul se mută in Ghencea

Ziarul de Vrancea
29 mai 2012 544 vizualizări
După Matei, Martinovic şi Chiricheş, a semnat şi Pintilii cu Steaua un contract pe patru sezoane

Mijlocaşul Mihai Pinitilii, aflat sub contract cu gruparea Pandurii Targu Jiu, a efectuat, ieri dimineaţă, un control medical la o clinică privată din Bucureşti, după care a semnat un contract cu Steaua, la reşedinţa finanţatorului Gigi Becali. Contractul este valabil pentru patru sezoane, gruparea bucureşteană plătind pentru jucător 600.000 de euro plus împrumutul pe un sezon al mijlocaşului Mihai Răduţ. Proaspătul stelist a declarat, pentru MEDIAFAX, că transferul la gruparea bucureşteană este un pas important în cariera sa şi a precizat că speră să poată ajunge mai uşor la echipa naţională, chiar dacă la precedentele două convocări a venit de la Pandurii Targu Jiu.  "Este un pas foarte important în cariera mea, pentru că Steaua se bate la titlu an de an. Este emblema fotbalului romanesc, umple stadioanele oriunde ar merge şi asta spune totul. Nu au fost probleme la negocieri, ne-am înţeles foarte repede, pentru că am vrut să ajung la Steaua", a spus Pintilii, care a mai afirmat că vrea să demonstreze că merită să fie titular la Steaua. "Locul de titular nu ţi-l garantează nimeni, voi încerca să demonstrez că merit să fiu titular. Acum naţionala este mai aproape, dar depinde şi de evoluţii. Oricum, echipa naţională era aproape şi de la Targu Jiu", a adăugat Pintilii. Întrebat cum se face că mai mulţi jucători de la Pandurii s-au transferat la Steaua, printre aceştia aflandu-se Novak Martinovici, Gabriel Matei şi Vlad Chiricheş, Pintilii a răspuns: "Bucătarul ne dă «fotbalină». Este o relaţie bună între cluburile Pandurii şi Steaua şi de aceea s-au transferat mulţi jucători între cele două echipe. Noi mai întai ne călim la Pandurii ca să putem face pasul spre fotbalul mare la Steaua". Mihai Pintilii, în varstă de 27 de ani, a mai jucat la formaţiile Jiul Petroşani şi Internaţional Curtea de Argeş.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.