Sport

Transfer cu schepsis

Ziarul de Vrancea
9 mar 2012 736 vizualizări
* Laszlo Sepsi a fost legitimat la FCM Tîrgu Mureş, după ce directorul grupării, Toni Heleşteanu, a bătut cu pumnul în masă, enervat de tergiversările LPF în înregistrarea mişcării

Jucătorul Laszlo Sepsi a primit acceptul de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) pentru a fi legitimat la FCM Tîrgu Mureş şi a fost prezentat oficial. Reprezentantul biroului de presă al Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureş, Vlad Amarie, a declarat că, la scurt timp după conferinţa de presă în care directorul general al FCM Tîrgu Mureş, Anton Heleşteanu, a anunţat că intenţionează să depună plîngere penală în cazul jucătorului Laszlo Sepsi, fiindcă nu poate să-l legitimeze, din cauza amînărilor repetate din partea LPF, s-a primit acceptul în acest sens. "În cursul acestei zile am fost informaţi, după conferinţa de presă, că LPF a decis că Sepsi Laszlo are dreptul să joace pentru FCM Tîrgu Mureş. Avem carnetul lui, pe care trebuie pusă o parafă", a declarat Amarie. Cel mai probabil, Sepsi va evolua în partida de duminică cu Voinţa Sibiu.
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul general al FCM Tîrgu Mureş, Anton Heleşteanu, a declarat că "va merge pînă la capăt" în cazul jucătorului Laszlo Sepsi, cu care clubul a încheiat un contract pe 6 luni, după ce TAS l-a declarat liber de contract, însă nu îl poate folosi, din cauza amînărilor repetate din partea unui responsabil al LPF, directorul Compartimentului Competiţii al LPF, Claudiu Popa. Potrivit informaţiilor oferite de Heleşteanu şi de jucătorul Laszlo Sepsi în conferinţa de presă, în baza deciziei TAS de la Lausanne, în 25 ianuarie jucătorul Laszlo Sepsi a fost declarat liber de contract. Formularea fiind puţin diferită decît în Romania, avocatul lui Sepsi a făcut o solicitare expresă la TAS, pentru o interpretare corectă a situaţiei juridice a jucătorului, iar răspunsul a venit în 27 ianuarie şi confirmă că contractul lui Sepsi cu clubul timişorean a fost reziliat din vina clubului, care nu îl plătise timp de 6 luni. Ca atare, în 20 februarie FCM Tîrgu Mureş a încheiat un contract de muncă cu acesta şi a trimis toate documentele la LPF, pentru a perfecta legitimarea jucătorului. în ciuda solicitărilor numeroase, încă nu s-a primit un răspuns, a spus Heleşteanu. El a adăugat că una dintre acestea cerea expres să se clarifice situaţia jucătorului, însă a rămas, ca şi toate celelalte, fără răspuns.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
bungi, acum 4432 zile, 2 ore, 8 minute, 32 secunde
Sersi a fost legitimat dupa ce a trecut meciul cu CFR Cluj, echipa mafiei
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.