Sport

Le-au tăiat din pîine

Ziarul de Vrancea
17 feb 2012 744 vizualizări
Comitetul Executiv al FRF a decis înjumătăţirea baremurilor de arbitraj şi a aprobat amînarea returului la toate eşaloanele cu o săptămînă

Liga I a fost amînată cu o săptămînă, astfel că va începe în week-end-ul 2-4 martie, în loc de 24-26 februarie, a anunţat, ieri, preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, după Comitetul Executiv al FRF. Din cauza condiţiilor meteorologice, a stării drumurilor şi a terenurilor de joc, s-a decis amînarea cu o săptămînă a reluării campionatelor naţionale (ediţia 2011-2012) la diferite niveluri competiţionale. Astfel, campionatul Ligii I se va relua la 3 martie, campionatul Ligii a II-a în 10 martie, cel al Ligii a 3-a în 9 martie, campionatul feminin urmînd să revină la 18 martie. În aceeaşi zi este programată şi reluarea campionatelor naţionale ale juniorilor A şi B. Toate întrecerile se vor încheia la datele stabilite iniţial. Campionatele se vor relua cu prima etapă a returului, în succesiune regulamentară, respectiv cu etapa a 19-a în Liga I, ulterior urmînd a fi găsite date libere pentru recuparea acestei săptămîni de întîrziere. Ion Crăciunescu a precizat că toate campionatele vor începe cu etapele programate la acea dată. De exemplu, minireturul Ligii I va începe cu etapa a XVIII-a (nu a XVII-a), iar în ligile II şi III se va lua startul cu a doua etapă a returului, primele urmînd a fi reprogramate.
Alte decizii ale Comitetului Executiv al FRF se referă la arbitraje. Astfel, s-a hotărît ca arbitrii străini să nu fie aduşi la partidele din Liga I, după cum propusese AG a LPF, însă s-a aprobat reducerea baremurilor de arbitraj la jumătate. "Nu s-a votat propunerea Ligii de aducere a arbitrilor străini, chiar şi preşedintele a spus că nu este de acord cu aşa ceva. În schimb s-au redus baremurile cu jumătate, pentru că aşa s-a propus de la Ligă. Am înţeles că tot ce se propune de la Ligă, se aprobă. Riscăm să pierdem arbitri. Reducerea baremurilor este o lovitură pentru noi, pentru că probabil aşa vor gîndi şi cei de la judeţ, unde baremurile sînt foarte mici. La ora actuală, unii arbitri care vin din anumite zone ale ţării, cum este Haţegan, care călătoreşte numai cu avionul, sau Balaj, cam ce iau din baremul de arbitraj, trebuie să dea pe transport. Dar ni se fac prezentări populiste: unii iau 200, voi luaţi atît. Părerea mea este că această decizie nu este în folosul fotbalului, dar mă rog, eu trebuie să mă supun deciziei Comitetului Executiv, pentru că sîntem subordonaţi Comitetului FRF. Probabil că acum vom avea lucrurile rezolvate şi nu va mai fi nici o problemă", a spus Crăciunescu. Ion Crăciunescu a afirmat că cealaltă propunere a LPF, cea ca membrii CCA să nu mai aibă rude de gradul I printre arbitri a fost aprobată, însă termenul de aplicare al acesteia a fost stabilit la cinci ani.
În replică, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir este de părere că înjumătăţirea baremurilor arbitrilor este o decizie corectă avînd în vedere faptul că salariul mediu în Romania este 800 de lei. El a explicat că un arbitru central putea cîştiga pînă acum şi peste 13.000 de lei pe lună dacă avea patru meciuri. "N-are de să fie supărat Crăciunescu. Noi dăm acum 3300 de lei net unui arbitru şi nu sînt mulţumiţi? Păi în ce ţară trăim? Păi dacă e un arbitru valoros ia peste 12.000 de lei pe lună numai din arbitraj. Şi atunci cred că e cinstit ce s-a făcut într-o Romanie în care salariul mediu e 800 de mii. Despre ce vorbim aici? Şi atunci cînd am făcut baremul, că eu l-am făcut, m-am certat cu anumiţi preşedinţi de cluburi. Pentru că eu am crezut că se va îmbunătăţi arbitrajul. Trei sferturi din campionatele din Europa nu dau baremurile astea. Baremul acesta a fost suplimentat de LPF în vederea îmbunătăţirii arbitrajului. şi cum arbitrajul nu s-a îmbunătăţit atunci am revenit la un barem suplimentat de FRF. Păi nu mai avem simţul corectitudinii?", a spus Dragomir.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.