Sport

Samantha stă la pîndă

Ziarul de Vrancea
14 feb 2012 614 vizualizări
Australianca Stosur a nimerit în turul II la Doha cu Sorana Cîrstea, cea care o eliminase cînd îi era lumea mai dragă, la Australian Open

După Monica Niculescu, Sorana Cîrstea este a doua jucătoare romană calificată în turul secund al marelui turneu WTA de la Doha (Qatar). Sorana a reuşit s-o învingă pentru a doua oară consecutiv, scor 6-1, 6-4, pe australianca de origine cehă Jarmila Gajdosova, după victoria de la Pattaya. În turul II al turneului, Sorana Cîrstea o va întîlni pe a cincea jucătoare a lumii, Samantha Stosur (Australia, favorita numărul 3), sportivă pe care ea a eliminat-o chiar în faţa propriilor spectatori, la Australian Open. Prima surpriză a turneului a fost eliminarea favoritei numărul 10, rusoaica Anastasia Pavliucenkova, învinsă în trei seturi (6-1, 2-6, 3-6) de mai tînăra ei compatrioată, Ksenia Pervak. Spaniola Carla Suarez a abandonat la scorul de 1-6, 1-4 în faţa unei adversare, oricum, superioară, Ana Ivanovic (Serbia). Ieri, în proba de simplu, s-au mai înregistrat rezultatele: Angelique Kerber (Germania) – Sabine Lisicki (Germania) 4-6, 6-4, 6-1; Iveta Benesova (Cehia) – Barbora Strycova (Cehia) 4-6, 6-3, 6-1; Lucie Safarova (Cehia) – Urszula Radwanska (Polonia) 6-3, 6-4; Anabel Medina (Spania) – Klara Zakopalova (Cehia) 6-4, 6-1. Ca şi Sorana, nici Monica Niculescu n-a avut succes în proba de dublu, ea alături de grecoaica Eleni Daniilidou fiind învinsă în doar 49 de minute, de cuplul american Raquel Jones /Abigail Spears.
* Perechea Edina Hall/Karin Knapp (Romania/Italia) s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Bogota, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de euro, trecînd în primul tur de cuplul Tetiana Lujanska/Kathrin Wörle (SUA/Germania), scor 7-6, 2-6, 10-4. În sferturi, ele vor întîlni cuplul Lourdes Domínguez /Romina Oprandi (Spania/Elveţia). În primul tur la simplu, Alexandra Cadanţu a fost învinsă cu 2-6, 2-6 de favorita nr. 3, Romina Oprandi (Elveţia, 64 WTA).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.