Sport

Dorinel Popa, vedetă la U. Cluj, litigii cu banii la Focşani

Dan Chiriac
8 feb 2012 1168 vizualizări
Popa a reuşit două goluri de senzaţie în turneul din Turcia

Fotbalistul focşănean Dorinel Popa a fost prezentat oficial marţi la noua sa echipă, Univeristatea Cluj. După ce a marcat două goluri în meciurile jucate în Antalya de către clujeni, jucătorul s-a pozat cu tricoul noi sale echipe alături de alte două achiziţii, portarul Bornescu şi fundaşul Galamaz. Popa a reuşit două goluri de senzaţie în turneul din Turcia, lucru care l-a ridicat mult în ochii antrenorului Ionuţ Badea. Mijlocaşul focşănean a fost reprofilat pe postul de fundaş stînga, dar a punctat de două ori în amicalele cu NK Split şi FC Tiraspol. Acesta a vorbit pentru Prosport şi despre reuşitele sale, dar şi despre perioada petrecută la Steaua. "Mie îmi place mai mult să joc mijlocaş ofensiv. Golurile din Antalya? Aşa s-a nimerit! Din 6 luni cît am stat la Steaua, patru am fost accidentat. A fost frustrant, dar nu pot să fiu supărat pe nimeni de acolo. Pur şi simplu am avut ghinion. Aici atmosfera este mai bună. Sîntem foarte uniţi. Contează că există şi un stadion. Acolo eram «ca ţiganii cu corturile», cum se spune. Eram tot timpul plecaţi prin ţară. Acest lucru a afectat mult echipa", a povestit Dorinel Popa. Problemele sale nu s-au terminat însă odată cu transferul la Cluj. Fotbalistul este în litigiu cu primul său antrenor, Nicolae Petrea, de la AS FC Unirea Focşani. Tehnicianul solicită o sumă de bani de la jucător cu care a încheiat o convenţie pe vremea cînd activa la clubul focşănean. De pe urma jucătorului şi clubul CSM Focşani are de luat bani pentru grila de formare, dar de această dată plata trebuie făcută de cluburile care l-au transferat. Dorinel Popa a început fotbalul la AS FC Unirea Focşani şi a jucat apoi la CSM Focşani, la echipele de fotbal şi futsal. Apoi, s-a transferat la Gloria Buzău, unde a reuşit să promoveze în prima ligă. A marcat un gol, într-un meci cu Poli Timişoara. Ulterior, acesta a ajuns la Victoria Brăneşti, echipă cu care a evoluat din nou pe prima scenă a fotbalului romanesc. (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.