Sport

Au pornit ca din tun

Ziarul de Vrancea
5 feb 2012 998 vizualizări
Start excelent al echipei de handbal feminin Oltchim Rîmnicu Vîlcea în grupa principală a Ligii Campionilor: victorie cu 31-25 la Ljubljana

Debutul echipei Oltchim Rîmnicu Vîlcea în grupele principale ale Ligii Campionilor 2011-2012 a fost unul strălucitor, elevele lui Radu Voina cîştigînd cu 31-25 la Ljubljana formaţia locală Krim. Începutul meciului nu a fost, însă, promiţător, echipa vîlceană fiind condusă cu 0-3 datorită unor ezitări a apărării şi, poate, că portarul Luminiţa Dinu, revenită după doi ani de absenţă, nu şi-a intrat în mînă. Însă vîlcencele au replicat rapid, au egalat în cîteva minute şi au intrat în avantaj în min. 9, scor 6-5, iar Luminiţa şi-a arătat din nou clasa, cu şase intervenţii providenţiale, printre care şi una la o aruncare de la 7 metri. Meciul a fost echilibrat pînă aproape de pauză, dar finalul primei părţi a fost favorabil Oltchimului, care a intrat la vestiare cu 16-13. Repriza a doua a aparţinut oaspetelor, care au avut în Yeliz Özel o excelentă coordonatoare de joc, vîlcencele desprinzîndu-se treptat. O zvîcnire a formaţiei slovene, cu zece minute înainte de final, le-a adus la trei puncte avans, dar timp de şase minute Krim nu a mai găsit poarta timp în care echipa vîlceană a înscris de patru ori. În final, Oltchim a cîştigat cu şase puncte diferenţă, depunîndu-şi hotărît candidatura pentru un loc în semifinale. Golurile echipei lui Radu Voina au fost marcate de Yeliz Özel 8, Valentina Ardean 5, Oana Chirilă 5, Oana Manea 4, Marija Jovanovic 3, Patricia Vizitiu 3, Adriana Nechita 2 şi Iulia Managarova 1.
"Am început cu dreptul şi e foarte bine. E primul meci cîştigat de Oltchim aici, ne bucurăm cu toţii, dar trebuie să rămînem cu picioarele pe pămînt. E doar primul meci din grupă. Ne-am luptat foarte mult în apărare şi fetele au dorit neapărat victoria, au fost încrezătoare şi s-au luptat. Au dovedit că sînt o adevărată echipă. Totul e minunat cînd se termină cu victorie, dar şi maniera în care am obţinut-o. Nu mai e cazul să ne amintim cîte fete ne lipsesc, dar asta înseamnă să fii echipă, să cîştigi cînd e greu", a spus Radu Voina la Digi Sport. Iar portarul Luminiţa Dinu, care a cîştigat, odinioară, Liga Campionilor cu formaţia slovenă a declarat:  "Am avut emoţii să joc la Krim, unde am avut a doua casă timp de şase ani în cariera mea. Le-am ajutat astăzi pe fete, le felicit, dar şi pe antrenori, pentru felul extraordinar în care au pregătit acest joc. Să nu vorbim de semifinale de pe acum, mai avem cinci meciuri. Ne gîndim la următorul meci şi apoi mai vedem".
În celălat meci al grupei principale II, Buducnost Podgorica a cîştigat pe terenul formaţiei franceze Metz Handball, cu 27-29, iar în primele două meciuri din grupa principală I, s-au înregistrat rezultatele: Midtjylland (Danemarca) – Larvik (Norvegia) 26-28; Itxako Navarra – Györi ETO 26-28. Etapa viitoare, vîlcencele vor întîlni, pe teren propriu, echipa din Metz.  Primele două clasate din fiecare din cele două grupe vor juca semifinalele competiţiei, după disputarea celor şase partide din grupele principale.
Of şi jale la Cluj
Campioana Rusiei la handbal feminin, Dinamo Volgograd, a învins sîmbătă, la Cluj, vicecampioana Romaniei, "U" Jolidon, scor 29-24 (15-11), în manşa tur a optimilor de finală din Cupa Cupelor.  Ardelencele au început excelent partida cu Volgograd, care a aliniat cinci foste campioane mondiale, dar şi pe fosta jucătoare a Oltchimului,  Anastasia Pidpalova, conducînd cu 5-2 şi 6-3 (minutul 7). Dar rusoaicele au fost cu o clasă peste formaţia ardeleană şi au cîştigat clar. Cele mai bune marcatoare ale gazdelor au fost Mihaela Ani 7, Mihaela Tivadar 6 şi Clara Vădineanu 3. Partida retur este programată în Rusia, în 11 februarie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.