Sport

Coloana sportiva

Ziarul de Vrancea
15 dec 2011 1562 vizualizări
Tragedia lui Cornel Dinu

Silvia Dinu, soţia administratorul delegal al clubului FC Dinamo Cornel Dinu, a decedat după o grea suferinţă. Silvia Dinu (63 de ani), de profesie jurist, avea probleme de diabet, recent fiindu-i amputat cel de-al doilea picior, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Ea suferea şi de ciroză, avînd şi probleme cardiace. În iulie, administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost operat pe cord. El a fost supus unei intervenţii de by-pass coronarian.   Pe 16 septembrie, Dinu a părăsit spitalul iar a doua zi fiul său, Cornel, s-a căsătorit.
 

“Lato” pleacă de la Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, ieri, că fundaşul stînga Iasmin Latovlevici a fost urmărit de impresari la meciul din Liga Europa, cu AEK Larnaca, şi cel mai probabil fotbalistul va fi transferat în Franţa. "Latovlevici e posibil să plece. Au fost şi nişte impresari în tribune pentru el. Eu cred că a confirmat în meciul cu Larnaca. Dar nu e o problemă, iau un alt jucător pe care l-am dorit de mult eu", a spus Becali la Digi Sport.  Fundaşul stînga pe care şi l-ar dori finanţatorul stelist se pare că ar fi Laszlo Sepsi de la FC  Timişoara. În ceea ce priveşte transferul lui Wesley Lopes, de la FC Vaslui, Becali a menţionat că acesta e rezolvat în proporţie de 50-70 la sută.  Becali a reafirmat că jucătorii Alexandru Chipciu şi Ovidiu Dănănae vor fi jucători stelişti începînd din returul actualului sezon.

S-a dus şi Brazilia


Echipele de handbal feminin ale Franţei, Danemarcei, Norvegiei şi Spaniei s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Brazilia. În sferturile de final s-au înregistrat următoarele rezultate: Franţa - Rusia 25-23 (13-12), Danemarca - Angola 28-23 (15-11), Norvegia - Croaţia 30-25 (16-12) şi Spania - Brazilia 27-26 (19-17). Astăzi, se dispută semifinalele după următorul program: Franţa –Danemarca şi Norvegia – Spania, iar finalele pentru medalii, duminică.

S-au ridicat interdicţiile pentru Avram şi Ţerbea

Fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram, şi omul de afaceri Sorin Ţerbea pot discuta din nou cu şeful Federaţiei Romane de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, după ce Curtea de Apel Bucureşti, unde sînt judecaţi pentru fapte de corupţie în arbitraj, a ridicat interdicţiile dispuse în acest sens. În plus, Curtea de Apel a admis şi cererile celor trei de a părăsi Capitala, cu încuviinţarea instanţei, pentru perioade determinate.  Soluţia judecătorilor poate fi atacată cu recurs, caz în care dosarul va ajunge la instanţa supremă

Sancţiune record pentru Weldon


Atacantul echipei CFR Cluj, Weldon Dos Santos, a fost suspendat cinci etape de Cosmisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal şi a primit o penalitate de 5.000 de lei, după eliminarea din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 1-1. Jucătorii Gabriel Mureşan (CFR Cluj) şi Dan Roman (Gaz Metan Mediaş), eliminaţi în meciurile cu Steaua Bucureşti şi Ceahlăul Piatra Neamţ, au fost suspendaţi cîte o etapă şi a primit o penalitate de 740 de lei fiecare.În urma probelor noi şi pe fondul cauzei, Comisia de Disciplină a redus sancţiunea clubului Petrolul Ploieşti de la şase meciuri fără spectatori şi penalitate de 60.000 de lei la patru etape şi penalitate de 40.000 de lei.

Villa s-a rupt la Yokohama

Echipa FC Barcelona s-a calificat în finala Campionatului Mondial al cluburilor, după ce a învins, joi, la Yokohama, cu scorul de 4-0 (2-0), formaţia Al Sadd (Qatar). Golurile învingătorilor au fost marcate de Adriano ('25, '43), Keita ('64) şi Maxwell ('82). FC Barcelona va întîlni în finală, la Yokohama, echipa braziliană FC Santos, într-un meci care va avea loc duminică, de la ora 12.30. Atacantul echipei FC Barcelona David Villa a suferit o fractură la tibia piciorului stîng în timpul partidei. Internaţionalul spaniol s-a accidentat într-un duel cu un fundaş de la Al Sadd. Villa a fost înlocuit, în minutul 39, cu Alexis Sanchez.

Au sărit la arbitru

Jucătorii vicecampioanei la baschet masculin CSU Ploieşti, Cătălin Burlacu şi Levente Szijarto, au fost suspendaţi cîte două etape şi amendaţi cu 200 de euro fiecare, de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Romane Baschet. În cadrul şedinţei comisiei s-a decis suspendarea celor doi jucători, ca urmare a incidentelor din finalul partidei cu CSU Atlassib Sibiu, din 7 decembrie, cînd cei doi baschetbalişti ploieşteni au sărit la arbitrul Alexandru Anica, nemulţumiţi de o decizie a acestuia. CSU Ploieşti a pierdut acea partidă de la Sibiu, scor 72-79. Decizia Comisiei de Disciplină poate fi atacată în termen de 48 de ore, cu un memoriu trimis FR Baschet, dar şi dovada plăţii taxei de apel, în valoare de 300 de euro. Dacă decizia va rămîne în vigoare, Burlacu şi Szijarto vor rata derbiul cu BC Timişoara, de sîmbătă, dar şi ultima partidă din tur, cu CSM Bucureşti (21 decembrie).

Laureaţii atletismului kenyan

Dubla campioană mondială în probele de 5.000 şi 10.000 de metri, Vivian Cheruyot, şi Patrick Makau, deţinătorul recordului mondial la maraton, au fost desemnaţi, joi, atleţii kenyeni ai anului 2011. Vivian Cheruyot, care a devenit la 27 de ani prima atletă din ţara sa care a reuşit "dubla 5.000-10.000 metri" la Mondialele de la Daegu din luna august, a declarat că acest premiu o ajută să uite dezamăgirea că nu a fost aleasă atleta mondială a anului, trofeu ce i-a revenit australiencei Sally Pearson. "Am fost extrem de dezamăgită că nu am primit acel trofeu. Am avut sentimentul că am muncit din greu tot anul şi meritam să cîştig. în cele din urmă alegerile au fost altele. Dar astăzi sînt mîndră să fiu recompensată de ţara mea", a spus Cheruyot, care deţine titlul mondial şi la cross-country. Patrick Makau, în vîrstă de 26 de ani, a reuşit la 25 septembrie, la Berlin, cu timpul de două ore, trei minute şi 38 de secunde, să doboare recordul mondial la maraton deţinut etiopianul Haile Gebreselassie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.