Sport

Coloana de stiri sportive: Emoţii mari la Manchester

Ziarul de Vrancea
6 dec 2011 1664 vizualizări
Ambele echipe din acest oraş, care domină fotbalul englez, tremură astăzi pentru calificarea în optimile Ligii Campionilor * partidele ultimei zile din acest sezon încep la ora 21:45 * Oţelul îşi încheie chinurile astăzi, la Lisabona, într-un meci transmis de TVR 1

Astăzi, Liga Campionilor închide obloanele pînă la primăvară, cu partidele ultimei runde din grupele A, B, C şi D. Iată situaţia la zi în cele patru grupe şi partidele care se dispută, începînd cu ora 21:45
Grupa A: Bayern München – Manchester City, Villarreal – SSC Napoli: Clasament: 1. Bayern – 13 p; 2. Napoli – 8 p; 3. Manchester City – 7 p; 4.Villareal – 0 p. Bayern este deja calificată, iar  Napoli deţine prima şansă la locul II, întrucît întîlneşte pe Villarreal, formaţie care nu a obţinut încă nici un punct în grupă. Manchester City, liderul clasamentului englez, este într-o situaţie destul de ingrată, întrucît este obligată să cîştige pe “Allianz Arena” indiferent de rezultatul partidei dintre “Submarinul Galben” şi Napoli. Aceasta deoarece napolitanii au avantaj la directe cu City (2-1, 1-1).
Grupa B:  Inter Milano - ŢSKA Moscova; Trabzonspor – Lille. Clasament: 1. Inter – 10 p; 2. Trabzon – 6 p; 3. Lille – 5 p; 4. ŢSKA – 5 p. Dacă Inter nu mai poate pierde calificarea, lupta pentru locul II este destul de complicată, toate celelalte trei echipe avînd şanse de calificare. Cea mai ingrată situaţie o au ruşii, care trebuie să  învingă pe Inter (pe “San Siro”!), în plus, Trabzon şi Lille să tremine la egalitate. În orice altă situaţie, învingătoarea dintre turci şi francezi merge mai departe, Trabzon avînd şi şansa egalului, cu condiţia ca ruşi să nu învingă pe Inter.
Grupa C: Benfica Lisabona – Oţelul Galaţi (TVR 1), FC Basel – Manchester United (DolceSport 1). Clasament: 1. Benfica – 9 p; 2.Manchester United – 9 p; 3. Basel – 8 p; 4. Oţelul – 0 p. Benfica este deja calificată şi are în proporţie foarte mare şi locul II asigurat, avînd în vedere că primeşte replica unui adversar de valoare modestă şi că are scoruri directe favorabile şi cu United şi cu Basel. Meciul dintre englezi şi elveţieni va decide a doua calificată, United avînd şi varianta remizei.
Grupa D: Dinamo Zagreb – Olympique Lyon, Ajax Amsterdam – Real Madrid (DolceSport 2),. Clasament: 1. Real – 15 p; 2. Ajax – 8 p; 3. Lyon – 5 p; 4. Zagreb – 0 p. Într-o grupă dominată de Real Madrid, “lăncierii” de la Ajax sînt favoriţi la poziţia secundă. Un egal în faţa madrilenilor înseamnă calificare, dar chiar şi în caz de înfrîngere situaţia olandezilor nu este dramatică: ambele partide cu Olympique Lyon s-au încheiat 0-0, iar diferenţa de golaveraj este de ^ 7 în favoarea Ajax-ului. Cu alte cuvinte, dacă Ajax pierde cu 0-1 în faţa Realului, Lyon se califică dacă învinge la Zagreb cu 6-0!

Ultima reprezentaţie a Oţelului
Campioana Romaniei îşi încheie nefericitul periplu prin Liga Campionilor, în această seară, pe “Estadio da Luz” din Lisabona, contra Benficăi, echipă care are calificarea deja asigurată. Cum Oţelul n-a izbutit nici un punct în această campanie, un pui de miză la acest meci este de partea lusitană, asta dacă vrea să cîştige grupa şi să intre în optimi din postura de cap de serie. Pentru Oţelul, este o ultimă ocazie să demonstreze că nu a cîştigat degeaba campionatul Romaniei, în special portughezilor, ştiut fiind că în partida tur, disputată pe Arena Naţională, elevii lui Dorinel Munteanu au realizat cea mai slabă prestaţie, chiar dacă au pierdut doar cu 0-1.


Am bătut Spania la polo


Naţionala de polo a Romaniei a învins, ieri, la Oradea, campioana mondială din 2009, Spania, scor 9-8 (5-2, 1-0, 0-5, 3-1), în cea de-a doua partidă din grupa A preliminară a Ligii Mondiale.  Pentru Romania au înscris Ghiban 3, Negrean 2, Radu 2, Diaconu şi Georgescu. În meciul de debut din grupa A, tricolorii au învins Turcia, cu 16-8 (6-2, 4-0, 3-3, 3-3), celelalte partide fiind programate în 2012, astfel: în 21 februarie 2012, cu Grecia (deplasare), în 6 martie, cu Spania (deplasare), în 14 martie, cu Turcia (la Istanbul) şi în 20 martie, cu Grecia (la Oradea).  În preliminarii nu au luat startul deţinătoarea trofeului Serbia, şi Muntenegru, care au declinat participarea.


Adversare pentru handbalişti


Patru echipe romaneşti de handbal masculin şi-au aflat, ieri, adversarele din optimile de finală ale Challenge Cup, Cupei Cupelor şi Cupei EHF, la tragerea la sorţi de la Viena. În Challenge Cup, HC Caraş Severin va juca turul pe teren propriu, cu italienii de la SSV Bozen, în timp ce handbaliştii de la CSU Suceava vor întîlni, tot pe teren propriu în prima manşă, formaţia croată RK Bjelovar. În Cupa Cupelor, Energia Pandurii Tîrgu Jiu va juca meciul tur, tot acasă, cu portughezii de la SL Benfica. În Cupa EHF, vicecampioana HC Odorhei va întîlni formaţia germană Frisch auf Göppingen, prima manşă fiind programată în deplasare. Partidele tur se vor juca în 11-12 februarie 2012, iar cele retur o săptămînă mai tîrziu. Tragerea la sorţi a meciurilor din faza următoare, sferturi de finală, va avea loc în 21 februarie 2012.


Gala Fotbalului Profesionist


Federaţia Romană de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal vor organiza Gala Fotbalului Profesionist, la 19 decembrie, de la ora 18.00, la Crystal Palace Ballrooms, a anunţat, ieri, site-ul oficial al LPF. Cu această ocazie vor fi omagiate fostele glorii ale fotbalului romanesc. În cadrul acestei gale vor fi acordate premii în bani şi numeroase distincţii cum ar fi: cel mai bun antrenor din Liga I, cel mai bun arbitru roman, cel mai bun jucător din Liga I, cel mai bun preşedinte de club din Liga I, cel mai bun jucător străin din Liga I, omul anului în fotbalul romanesc şi cel mai bun tînăr jucător din Liga I.


Comandorul Merckx


Fostul ciclist belgian Eddy Merckx va fi ridicat la gradul de Comandor al Legiunii de Onoare, distincţie ce urmează a-i fi înmînată de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, la 15 decembrie, la Palatul Elysée, a anunţat, ieri, cotidianul Le Soir. Merckx, în vîrstă de 66 de ani, a fost făcut Cavaler al Legiunii de Onoare înainte de începerea Turului Franţei din 1975, de către secretarul de stat pentru Tineret şi Sport, Pierre Mazéaud. Eddy Merckx a cîştigat de cinci ori Turul Franţei şi este considerat cel mai mare ciclist din istorie. Sursa citată notează că există trei grade şi două onoruri în Legiunea de Onoare care sînt permise şi persoanelor de altă cetăţenie decît franceză. Cele trei grade sînt Cavaler, Ofiţer şi Comandor, iar cele două onoruri sînt Mare Ofiţer şi Mare Cruce.


Shay Given stă o lună


Internaţionalul irlandez al echipei Aston Villa, Shay Given, va fi indisponibil o lună din cauza unei accidentări la ischio-gambieri, suferită la meciul de sîmbătă cu Manchester United, scor 0-1, a anunţat clubul din Birmingham. Potrivit rezultatelor examenelor medicale, portarul în vîrstă de 35 de ani a suferit o mică ruptură la piciorul stîng. Americanul Brad Guzan, care a intrat pe teren în locul lui Given cu puţin înainte de finalul primei reprize a meciului de sîmbătă, va fi titular la partida din week-end-ul ce urmează, cu Bolton Wanderers. "Avem încredere totală în Brad, care poate fi mîndru de prestaţia sa de la meciul cu Manchester United", a declarat managerul Alex McLeish.


Vor publicitate la alcool


Preşedintele Federaţiei Ruse de Fotbal (RFU), Serghei Fursenko, a anunţat, marţi, că va cere Camerei Inferioare a Parlamentului (Duma) să schimbe legea prin care se interzice publicitatea la alcool în stadioane. "Am spus de multe ori că sursele de venit în fotbal sînt limitate şi întotdeauna publicitatea la bere a adus venituri considerabile. Dar legile din Rusia interzic o astfel de publicitate şi privează cluburile de un venit important. Pentru mine, schimbarea legii este inevitabilă", a spus Fursenko. De asemenea, Fursenko pledează pentru vînzarea de bere în stadioane, lucru care ar ridica bugetele cluburilor de la cinci milioane de dolari la 15 milioane de dolari pe a


Neymar, cel mai bun din Liga braziliană


Tînărul atacant al echipei FC Santos, Neymar da Silva Santos Junior, a fost desemnat, luni seară, cel mai bun fotbalist din campionatul brazilian în 2011, într-o ceremonie ce a avut loc la São Paulo. Neymar, în vîrstă de 19 ani, nu a putut fi prezent la ceremonie, deoarece a plecat împreună cu echipa sa spre Tokyo, acolo unde va avea loc Campionatul Mondial al cluburilor. Neymar, care a primit şi titlul de cel mai bun atacant, şi-a prelungit contractul cu FC Santos pînă în 2014. El i-a devansat în ierarhia celui mai bun jucător din campionatul Braziliei în 2011 pe fundaşul central al formaţiei Vasco da Gama, Dedé, şi pe atacantul echipei Corinthians, Liedson.


Auf wiedersehen, Magdalena!


Biatlonista germană Magdalena Neuner, dublă campioană olimpică şi multiplă medaliată mondială, a anunţat, ieri, că se va retragere din activitate la finalul actualului sezon, urmînd ca ultima apariţie să fie la Mondialele din martie 2012 de la Ruhpolding (Germania). "Cred că a venit timpul să fac o schimbare. Mă aşteaptă lucruri noi în sport. Sînt nerăbdătoare să particip la Campionatele Mondiale", a scris Neuner pe site-ul pesonal, menţionînd că doreşte să ducă o viaţă "normală" şi să-şi întemeieze o familie.Magdalena Neuner, în vîrstă de 24 de ani, are 13 medalii la Campionatele Mondiale, dintre care zece de aur.


Doamna căpitan


Mama tensimenului scoţian Andy Murray, Judy, se află în negocieri cu Federaţia Britanică de Tenis pentru preluarea postului de căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a Marii Britanii. "Negociem cu Judy, dar o numire nu a avut loc încă. Fed Cup va debuta la 30 ianuarie 2012, aşa că sperăm ca ocuparea funcţiei să aibă loc în curînd. în cazul în care ea va fi numită, ar putea avea un rol mai larg, trebuind să lucreze cu antrenorii şi jucătorii mai tineri", a declarat un purtător de cuvînt al Federaţiei. Din echipa de Fed Cup a Marii Britanii fac parte Laura Robson, Heather Watson, Elena Baltacha şi Anne Keothavong.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.