Sport

Alexandru Munteanu, fostul primar al tinerilor, practică cu mult succes şi judo

Dan Chiriac
30 nov 2011 1883 vizualizări
LPS Focşani şi-a stabilit laureaţii anului 2011

Liceul cu Program Sportiv Focşani şi-a stabilit ieri laureaţii anului 2011. Cel mai bun sportiv al anului care se va încheia peste o lună a fost desemnat Cătălin Voicu. Atletul este campion balcanic în acest an şi multiplu medaliat la competiţiile naţionale. Pe locul doi s-a clasat Alexandru Munteanu, vicecampion la seniori în acest an la judo. Acesta a obţinut şi două medalii de bronz în competiţiile juniorilor. Pe locul trei s-a clasat George Neagu – tot de la judo, care a obţinut o medalie de bronz la tineret, argint la juniori şi două medalii de bronz la juniori. Locul patru le-a revenit celor trei rugbişti focşăneni care în acest an au obţinut titul de campioni naţionali la rugby în şapte şi pe cel de vicecampioni naţionali la U 19. Marian Gorcioaia, Ionuţ Mazăre şi Vasilică Pascu au fost printre performerii secţiei de rugby în acest an. Printre cei care au adus rezultate notabile liceului din Focşani s-au aflat şi rugbystul Teodor Borş sau judoka Alin Anghel. Cei premiaţi ieri au şanse să obţină premii şi în clasamentul celor mai buni sportivi vrînceni. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.