Sport

Drum bun spre Brazilia!

Ziarul de Vrancea
20 nov 2011 1093 vizualizări
Echipa de handbal feminin a Romaniei a cîştigat Trofeul Carpaţi, iar selecţionerul Radu Voina a anunţat lotul pentru Mondiale

Naţionala de handbal feminin a Romaniei a cîştigat, ieri, la Turnu Severin, Trofeul Carpaţi, după ce a învins reprezentativa Serbiei, scor 37-18 (22-8). După ce au pierdut vineri, în mod neaşteptat, partida cu Ungaria (33-35), tricolorele au învins Macedonia cu 35-16 şi aveau nevoie în ultimul meci de o victorie la minimum trei puncte diferenţă în faţa Serbiei, care reuşise o victorie cu 37-33 în faţa Ungariei. Încă din start, elevele antrenorului Radu Voinea s-au desprins, reuşind minuni pe contraatac. Cea mai spectaculoasă fază a fost creată de extrema Valentina Ardean (şase goluri per total) , care a marcat direct din tuşă, în minutul 20, la o repunere din apropierea porţii Talidei Tolnai. În repriza secundă, Radu Voina a avut posibilitatea de a rula tot lotul. În urma acestor rezultate, clasamentul final al turneului este următorul: 1. Romania (4 puncte), 2. Serbia (4), 3. Ungaria (4) şi 4. Macedonia (0 puncte).
După încheierea turneului, selecţionerul Radu Voina a anunţat lotul care va participa la Campionatul Mondial din Brazilia. Practic, în urma indisponibilităţii handbalistelor Ionela Stanca (însărcinată) şi Patricia Vizitiu (accidentată), o singură jucătoare trebuia să iasă din lotul rulat la Turnu Severin şi aceasta a fost Oana Gogoriţă. Astfel, în Brazilia vor participa următoarele jucătoare: Talida Tolnai, Tereza Pîslaru, Denisa Dedu (portari), Valentina Ardean, Iulia Curea, Oana Manea, Florina Chintoan, Carmen Cartaş, Carmen Amariei, Adina Fiera, Eliza Buceschi, Mihaela Tivadar, Aurelia Brădeanu, Amelia Busuioceanu, Cristina Vărzaru, Adriana Nechita, Ramona Farcău şi Oana Chirilă.
Preşedintele Federaţiei Romane de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, a declarat, ieri, agenţiei MEDIAFAX, că obiectivul este calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra. "N-am mai văzut demult echipa naţională să joace atît de bine şi cu poftă atît de mare şi asta nu poate decît să ne dea speranţe pentru CM din Brazilia. Obiectivul naţionalei la Mondiale este calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra, iar fetele pot obţine asta în două feluri: ideal ar fi titlul mondial şi atunci am merge direct la Londra sau o clasare pe unul din locurile 2-7, care înseamnă asigurarea unui loc în turneele preolimpice", a declarat Gaţu. La CM din Brazilia, Romania va juca în grupa C, la São Paolo, alături de reprezentativele Franţei, Braziliei, Tunisiei, Cubei şi Japoniei.  Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală (meciurile fiind programate în 11-12 decembrie), fază eliminatorie, la fel ca sferturile de finală (14 decembrie), semifinalele (16 decembrie), urmate de finale (18 decembrie). Echipa Romaniei nu se va muta din São Paolo, dacă se va califica în fiecare fază superioară a competiţiei.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.