Sport

Brigadă divizionară la amicalul de pe “Milcovul”

Dan Chiriac
10 nov 2011 1057 vizualizări
Intrarea la meciul dintre Oţelul Galaţi şi Ceahlăul Piatra Neam va costa 3 lei

Comisia Judeţeană de Arbitri Vrancea a decis ieri brigada de arbitrii care va oficia la jocul amical dintre Oţelul Galaţi şi Ceahlăul Piatra Neamţ, care se va disputa mîine, de la orele 14.00, pe stadionul “Milcovul”. Astfel, la centru va fi Alin Samoilă, iar la cele două linii Ionuţ Paraschiv şi Florin Danciu. Cele două echipe de Liga întîi vor sosi la Focşani în ziua jocului. Campionii de la Oţelul ar putea ajunge în oraşul de pe Milcov în jurul orelor 12.00. Cele două echipe se pregătesc pentru următoarele meciuri din Liga întîi. Varianta Focşani a fost aleasă pentru ca nici una dintre cele două echipe să nu facă o deplasare foarte lungă, iar jocul să fie o utilă pregătire pentru viitoarele partide din campionat, iar în cazul Oţelului şi pentru Liga Campionilor. Pregătirile pentru acest joc sînt în plină desfăşurare. Porţile de pe stadionul “Milcovul” au fost vopsite, iar vestiarele au fost igienizate. De asemenea, ieşirea de la vestiare spre terenul de joc a fost refăcută, pista de atletism fiind acoperită acum cu o placă nouă de lemn. Intrarea la meci se va face contra sumei de 3 lei, elevii şi pensionarii plătind doar jumătate. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea va asigura o rezervă mobilă de intervenţie, în zona apropiată a stadionului Milcovul pe timpul desfăşurăriii meciului amical de fotbal. „Jandarmii fac apel la suporterii celor două echipe de fotbal şi la spectatori să respecte prevederile Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, să nu încerce să pătrundă în incinta stadionului cu băuturi alcoolice, substanţe interzise şi nici sub influenţa acestora sau cu materiale pirotehnice şi să dea dovadă de un comportament civilizat pentru a nu perturba desfăşurarea acestei competiţii sportive. În caz contrar aceştia pot fi sancţionaţi contravenţional sau chiar penal”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Vrancea. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.