Sport

Războiul din boxul romanesc continuă

Ziarul de Vrancea
14 oct 2011 1919 vizualizări
Rudel Obreja şi susţinătorii săi din Biroul Federal au anulat alegerile din 28 octombrie Preşedintele Federaţiei Romane de Box, Rudel Obreja, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că Biroul Federal al forului pe care îl conduce a decis, cu şapte voturi pentru şi cinci împotrivă, anularea alegerilor programate să aibă loc la 28 octombrie

"Am convocat, joi, Biroul Federal al Federaţiei de Box, pentru că Adunarea Generală din 28 octombrie nu a fost statutar organizată şi nici nu am avut candidaţi care să respecte termenii statutului. Marian Simion şi-a depus candidatura joi, iar Fănel Trandafir pe 10 octombrie, iar în statut scrie că acestea trebuie depuse cu cel puţin 20 de zile înainte de alegeri. Fănel şi-a depus candidatura la două zile după ce expirase termenul. Dacă vor, pot contesta această decizie", a spus Obreja.
La rîndul său, vicepreşedintele Fănel Trandafir susţine că Biroul Federal a luat o hotărîre nestatutară prin anularea alegerilor. "A fost convocat un Birou Federal, care din punctul meu de vedere este nestatutar. Atîta timp cît am avut acea adunare generală din septembrie, nu avea ce să se mai întîmple. Eu mi-am depus candidatura în termenul prevăzut de statut, adică cu 20 de zile înainte de alegeri. Eu am depus-o prin executor judecătoresc, cu două zile înainte de termenul limită. Luni voi discuta la ANST cu doamna Melinte să vedem dacă acel Birou Federal a fost statutar sau nu", a explicat Trandafir. Vicepreşedintele a adăugat că Rudel Obreja este suspendat pe 7 ani, definitiv şi irevocabil şi mai are 5 ani de suspendare. ''El se judecă acum cu AIBA, iar dacă FRB pierde procesul, riscăm dezafilierea şi pierderea certificatului de înregistrare al FRB, ceea ce înseamnă o crimă pentru boxul amator romanesc''.
După ce AIBA a ameninţat că dezafiliază forul de la Bucureşti dacă Obreja nu renunţă la funcţia de preşedinte, Biroul Federal al FR Box, întrunit la 25 august, a hotărît ca alegerile pentru preşedinţia FRB să aibă loc la 28 octombrie. Obreja a decis să rămînă în funcţie pînă atunci, delegînd toate prerogativele în ceea ce priveşte boxul amator către secretarul general Nicolae Constantinescu. Contestatarii lui Obreja au convocat o altă Adunare Generală extraordinară a Federaţiei Romane de Box pentru 24 septembrie, la sediul ANST, care a decis cu 48 de voturi pentru şi o abţinere revocarea preşedintelui forului. Însă ANST a ajuns la concluzia că întrunirea celor cinci membri ai Biroului Federal al FRF Box din 9 septembrie, în urma căreia a fost convocată AG a forului pentru 24 septembrie, a fost ilegală, şi a invitat structurile sportive afiliate la FR Box să participe la Adunarea Generală extraordinară de alegeri din data de 28 octombrie, "singura care a fost convocată legal". La 20 septembrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a admis cererea Federaţiei Romane de Box de a suspenda decizia AIBA privind dezafilierea forului de la Bucureşti, pînă cînd instanţa de la Lausanne se va pronunţa în litigiile dintre Obreja şi forul internaţional.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.